Comuniune și filantropie în Parohia Ortodoxă Aradul Nou

Cu prilejul Sărbătorii Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, Biserica Parohiei Ortodoxe Aradul Nou a avut bucuria de a primi vizita unui grup de 20 de persoane private de libertate din cadrul Secției Exterioare a Penitenciarului Arad, însoțiți de P.C. părinte Vlad Oneț preotul penitenciarului. Grupul de femei a participat la Sfânta Liturghie, luând parte mai apoi la o mică agapă frățească unde au socializat cu ceilalți credincioși și copiii. Părintele capelan a rostit și un frumos cuvânt de învățătură îndemnând credincioșii la săvârșirea faptelor bune după cuvântul Mântuitorului: „Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; Gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine.” Matei 25, 35-36. Ieșirea în comunitate a persoanelor private de libertate este o activitate desfășurată prin colaborarea cu Sectorul Social Filantropic și Misionar al Arhiepiscopiei Aradului și se va desfășura cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei Arhiepiscopul Aradului și în alte parohii.
O activitate deosebită cu prilejul acestei sărbători a fost și prezența la Sfânta Liturghie a 50 de copii din clubul Asociației Cetatea Voluntarilor. Cei mici s-au împărtășit cu Sfintele Taine iar la finalul sfintei slujbe au primit iconițe și daruri din partea membrilor Asociației Ortodoxe Sf. Mare Mc. Gheorghe Aradul Nou.
Pr. Cons. Gabriel C. Mariș



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni