Deschiderea anului şcolar, prilej de emoţie pentru mii de elevi

Mii de elevi şi sute de profesori au început astăzi prima zi de şcoală în întreg judeţul Arad. Ajutaţi de o vreme frumoasă, organizatorii festivităţilor s-au putut bucura în deplină emoţie de voioşia copiilor bucuroşi de revederea colegilor, şi a profesorilor, după o lungă vacanţă de vară.
Curţile unităţilor de învăţământ au fost neîncăpătoare, însă bine bine organizate, milităreşte, pe grupe de copii, aliniaţi în linişte, pe cât posibil, la fel cum s-a petrecut şi la Colegiul Național „Preparandia-Dimitrie Țichindeal”. Aici au venit să fie alături de elevi și profesori primarul Gheorghe Falcă, prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universității de Vest „Vasile Goldiș” Arad, prof. univ.dr. Ramona Lile, rectorul Universității „Aurel Vlaicu”, Anca Stoenescu, inspectorul școlar general interimar, precum și numeroși părinți. În ceea ce-l privește, prof. Sorin Haiduc, directorul Colegiului Național „Preparandia-Dimitrie Țichindeal” le-a urat elevilor „un an școlar plin de realizări”.
„În fața unui început al muncii”
La Colegiul Naţional Elena Ghiba Birta. În faţa unui auditoriu alcătuit din mii de elevi, profesori şi părinţi, alături de primarul Gheorghe Falcă şi reprezentanţi ai Prefecturii, universităţilor şi Inspectoratului Şcolar, Eugenia Groşan, directoarea unităţii, le-a adus aminte tuturor că „ne aflăm în faţa unui început al muncii. Sperăm că ne-am înarmat cu sentimente pozitive pentru a putea fi pregătiţi pentru a învăţa nu pentru şcoală, ci pentru viaţă. Prin muncă trebuie să deveniţi suportul acestei ţări“. De asemenea, Eugenia Groşan a venit şi cu veşti bune, anunţând că şcoala se bucură de o finanţare de 14 milioane de lei pentru reabilitare, fonduri susţinute de Guvern şi autorităţi locale.
Cu o punctualitate mai ceva decât ceasurile elveţiene, Maria Haş, directoare adjunctă, a deschis anul şcolar la Colegiul Naţional Moise Nicoară. Cu un prezidiu din care au făcut parte  prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii de Vest Vasile Goldiş, Codruţa Stoica, prorectorul Universităţii Aurel Vlaicu, Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Călin Bibarţ, viceprimarul Aradului, Izabela Rabotka, reprezentanta Consiliului Local Municipal, Lucian Cozma, reprezentantul Prefecturii, dar nici un reprezentant al Inspectoratului Şcolar Judeţean, Diana Achim, directoarea şcolii, a pus punctul pe i: „Cu o tradiţie de peste 130 de ani, şcoala noastră a depăşit prin performanţă şi rezultate notorietatea oraşului din care face parte“. Mai departe, Diana Achim a făcut o listă cu vectorii de performanţă ai liceului: „Curajul, judecata înţeleaptă – prin care să ne asumăm priorităţile, autodisci­- plina, respectul şi performan­ţa“.
Elevii de la „German” beneficiază de sprijinul Bibliotecii
La fel cum s-a întâmplat și în cazul celorlalte școli din municipiu, și strada pe care este situat „Liceul Teoretic „Adam Muller Gutenbrun” a fost neîncăpătoare, în jurul orei 9, când a avut loc ceremonia de deschidere a noului an școlar. La festivitatea de aici au venit să participe prof. univ. dr. Ramona Lile, rectorul UAV, dr. Doru Sinaci, directorul Bibliotecii Județene „A.D. Xenopol” Arad, conf. univ. dr. Cristian Măduța, decanul Facultății de Științe Socio Umane din cadrul UVVG, Dănuț Ieneșescu, liderul Sindicatului Democratic din Învățământ și repre­- zentanți ai Consiliului Local și Inspectoratului de Poliție Județean Arad. Dacă prof. univ. dr. Ramona Lile a vorbit în dublă calitate, de reprezentant al uneia dintre cele două universități arădene și de mamă, transmițându-le elevilor  să aibă „un an plin de împliniri”, iar la sfârșitul anului „coronițe și premii”, conf. univ. dr. Cristian Măduța a vorbit și el în calitate de reprezentant al UVVG și de fost profesor la Liceul German, spunând că este emoționat „la fiecare început de an când sunt prezent aici”. La rândul său, dr. Doru Sinaci le-a promis elevilor că Biblioteca Județeană la va pune la dispoziție pentru perfecționare „nu doar pachete print, ci și on-line”.
„Liceul Teoretic «Adam Muller Gutenbrun» Arad a dovedit de-a lungul timpului deschidere față de nevoile societății, adaptându-se în permanență la cerințele beneficiarilor educaționali. Învățarea limbii germane ca limbă maternă sau limbă modernă oferă absolvenților noștri reale oportunități pe piața de muncă locală și europeană. Doresc să le transmit elevilor noștri și în mod special celor care pășesc cu emoție într-un nou ciclu de învățământ «bun venit în noul an»”, a declarat prof. Mario Stoica, directorul Liceului „Adam Muller Guttenbrunn”.
Deși pentru copiii de la grădinițe anul școlar a început în urmă cu o săptămână, festivitatea de deschidere a avut loc tot ieri. La Grădinița PP 14, una dintre cele mai apreciate grădinițe din Arad, curtea a fost luată cu asalt de părinți și copii, care au participat la o serbare tradițională, maestru de ceremonii fiind directoarea unității, prof. Flavia Dărău.
Adrian Cotuna
Lucian Șerban



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni