Derby-ul pe puncte a revenit Sebișului! Merșca: „Am dominat copios” v.s. „Avem limitele noastre”

Ca și împotriva Cermeiului, Lipova nu a reușit să gestioneze succesul din Cupa României și a pierdut derby-ul de campionat, de la Sebiș. A decis reușita singurului fotbalist străin de pe gazon, Igor Basic, din prelungirile primei reprize.
Cei doi antrenori au pregătit cum au putut mai bine partida, însă doar unul dintre ei a luat pe bancă. Alin Chița a rămas în tribună, fiindcă fusese eliminat pe finalul partidei de Cupă dintre cele două formații. Pe margine, în spațiul tehnic, i-a luat locul „secundul” Cosmin Merșca.  „Acest derby venea după o săptămână grea și obositoare pentru noi. A fost meciul de Cupă și câteva antrenamente solicitante, a trebuit să reparăm ceea ce s-a greșit la meciul de marți, dar ne-am și mobilizat și am câștigat. Am dominat copios toată partida, nu am lăsat spații ca în partida de la Cupă și am reușit să rămânem cu golul marcat pe tabelă. Ne bucurăm că legăm victoriile în campionat, urmează o deplasare incomodă la Craiova II, dar avem în plan doar cele trei puncte. O să pregătim bine meciul și vom alege cea mai bună echipă. Așa cum declara și antrenorul principal al echipei noastre, nimeni nu este titular de drept, avem de unde alege. Cei mai în formă, cei care se pregătesc cel mai bine, sunt folosiți meci de meci”, a menționat Merșca, explicând – oarecum – rămânerea pe bancă sau în tribună a unor jucători ca Pintea, Dumitrache sau Ruță, cu destule minute în ultimele partide.
De partea cealaltă, Flavius Sabău a vorbit despre limitele echipei sale, considerând că Sebișul e peste Lipova în acest moment. „Am făcut o partidă destul de proastă, nu am reușit să ținem de minge și, astfel, am apelat la mingi lungi. A fost o presiune inu­tilă la acest meci, căci noi nu ne putem compara cu ei. Sunt superiori din toate punctele de vedere, noi ne-am străduit să le ținem piept din punct de vedere sportiv. Am reușit la meciul de Cupă, dar astăzi nu am putut face mare lucru. Ar fi trebuit să avem o posesie mai mare, dar cel puțin în prima repriză nu am reușit asta. În partea a doua, a fost ceva mai bine di acest punct de vedere, dar, per ansamblu, nu am reușit să facem legătura dintre mijloc și vârfuri. Nu acesta e fotbalul pe care mi-l doresc eu la Lipova, cu mingi lungi și pe-a doua, dar avem limitele noastre, iar astăzi acestea s-au văzut destul de bine. Dar, mergem înainte, nu este un capăt de lume. Nu facem o tragedie din această înfrângere”, a punctat antrenorul aflat la a doua înfrângere a anului pe banca nou promovatei.