Şaptesprezece irakieni şi iranieni, opriţi la Nădlac

În urma unei acțiuni pentru combaterea migrației ilegale, poliţiştii de frontieră arădeni au depistat şaptesprezece cetăţeni din Irak şi Iran, majoritatea solicitanți de azil în România, care intenționau să treacă ilegal frontiera cu scopul de a ajunge într-un stat din Spațiul Schengen. Miercuri, 20.09.2017, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac, cu sprijinul autorităţilor de frontieră maghiare şi împreună cu lucrători din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Arad, au desfășurat o acțiune pe linia combaterii migrației ilegale în zona de competență.

Astfel, în jurul orei 03.00, polițiștii de frontieră au observat, la aproximativ 50 m faţă de linia de frontieră, şaptesprezece persoane care se deplasau pe jos, pe câmp, spre Ungaria. Deoarece nu îşi justificau prezenţa în zonă, persoanele în cauză, două femei, opt bărbați și şapte copii, au fost conduse la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac pentru cercetări.

Cu ocazia verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că aceştia sunt cetăţeni din Irak şi Iran, adulții având vârste cuprinse între 23 şi 56 de ani, iar minorii între 2 și 17 ani, majoritatea fiind solicitanţi de azil în România. Cei în cauză au declarat că au încercat să treacă ilegal frontiera româno-ungară cu scopul de a ajunge într-un stat din Spaţiul Schengen. „În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun, se arată într-un comunicat al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni