Părintele Vasile Mihoc va conferenția la Arad

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Părintele Profesor Vasile Mihoc, distinsă personalitate duhovnicească și academică, va fi prezent în 03 octombrie, 2017, în mijlocul arădenilor, pentru o conferință de suflet cu o temă foarte actuală : „Părinți și copii, în Hristos și în Biserică”.
Și în această epocă a noastră, ca în trecut, Biserica pune maternitatea sa în slujba copiilor și a familiilor lor. Biserica orientează viața noastră, ne dă învățături pentru a merge bine, ne invită să ne amintim de Dumnezeu, să avem respect față de părinți, să fim cinstiți, să îl respectăm pe celălalt… O mamă nu învață niciodată ceea ce este rău, vrea numai binele copiilor, și așa face Biserica. Părinților și copiilor din lumea noastră le aduce binecuvântarea lui Dumnezeu și duioșia maternă. Părinții au „datoria” de a transmite acestor copii credința. Este cea mai frumoasă moștenire pe care părinții le-o va lăsa: credința! Bucuria copiilor face să palpite inimile părinților și redeschide viitorul. Copiii sunt bucuria familiei și a societății.
 Conferința va avea loc la Teatrul clasic „Ioan Slavici”, marți, 03 octombrie, ora 18. Intrarea liberă.
 
Arhim. Teofan Mada, vicar administrativ


Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni