Şi plouă lin…

de Paul Krizner

Nu mai ştiu, cred că este trecut deja de miezul nopţii, o ploaie lină se abate peste întreaga lume, de la balcon stropii de ploaie parcă-mi şoptesc ceva, sunt prea departe să-i aud sau poate şoaptele lor nu sunt pentru mine. Totul în jur este stins, răzleţ, câte un bec aprins de la un alt bloc luminează o cameră, în timp ce plouă atât de lin. Să fie lacrimile îngerilor ce mângâie pământul atât de însetat, să fie dorurile noastre după cei dragi ce nu mai au loc nici măcar în cer, căzând una după alta? Toţi suntem atât de aproape unii de alţii, şi totuşi, prea departe, mult prea departe pentru ceea ce suntem cu adevărat.
Ceva mă îndeamnă să închid ochii pentru câteva clipe, să ascult căderea ploii line ce se aşterne pe frunzele copacilor, este un fel de cod morse, iar parcă veşnicia îmi şopteşte: „ştii cât de mult te iubesc şi pentru tine am trimis această ploaie măruntă şi lină, poate în tăcerea nopţii ai să mă regăseşti mai deplin şi în suspinele tale”.
Brusc, deschid ochii, nu ştiu, poate aţipisem, era doar un vis sau oare chiar am auzit acele şoapte de cuvinte, îmi doream ca timpul să stea în loc, să rămân în această stare de fericire, nimic agresiv în jurul meu, noaptea parcă i-a amorţit pe toţi, doar câte o frunză mai coboară, dezlipită de ramura ce până mai-nainte o găzduia şi care coboară odată cu picătura lină de ploaie.
Îmi apare în gând acea şoaptă: „ştii cât de mult te iubesc” şi cred că este sunetul unei iubiri ce vine de la Dumnezeu înspre noi toţi, este acea iubire ce mângâie orice rană şi suferinţă a sufletului vătămat de atâtea patimi şi lacrimi căzute. Niciun strigăt nu poate pătrunde liniştea ploii şi, cu atât mai puţin, pacea din mine. Am ajuns să cred că sunt împăcat cu lumea aceasta, chiar şi cu nedreptăţile ei, poate în pronia divină aşa trebuie să fie ca să-mi dau seama ce putea să fie… da, aşa trebuie să fie şi nicidecum altfel.
Ne naştem pentru a aduce bucurii, trăim pentru a da sensuri noi, suferim pentru a ne redescoperi şi a evolua spiritual, iubim pentru a avea noi speranţe, plângem pentru a înţelege că lacrimile spală răni ascunse, zâmbim pentru ceilalţi şi, într-un trist departe, la capătul unui drum anevoios, vom muri pentru a învia. Pe tot acest parcurs al vieţii, singurul care îţi stă alături necondiţionat este Dumnezeu, a cărui creaţie chiar tu eşti şi pe care nu vrea să o piardă sau să o vadă suferind, dar totuşi…
Ai fost rob şi te-a făcut liber, ai fost ură şi te-a făcut iubire, ai fost trist şi te-a făcut fericit, ai fost lut şi te-a făcut fiinţă vie, ai fost bolnav şi te-a făcut sănătos, ai fost lacrimi şi te-a făcut zâmbet, ai fost mort şi te-a înviat, ai fost fără roadă şi te-a făcut roditor, ai fost pierdut şi te-a găsit, ai fost trecut şi te-a făcut veşnicie, ai fost ceva şi te-a făcut totul, doar pentru simplu fapt că te iubeşte.
Pleoapele mele parcă se luptă să nu se îmbrăţişeze, dorind să mai vadă câteva clipe acest tablou minunat în care plouă lin; starea de oboseală se arată tot mai pregnantă, parcă nu aş părăsi balconul de unde această ploaie lină mi-a dat atâta linişte, simţind cât de aproape este Dumnezeu de noi… şi gândul îmi zboară iar printre picăturile de ploaie lină pe care nu le văd, dar le aud atât de clar şi mă întreb pentru ce aleargă lumea de dimineaţa până seara, când nici măcar o clipă nu ştie să se bucure de picăturile line de ploaie, permanent sunt priorităţi peste priorităţi, dar de suflet cine se mai îngrijeşte, de liniştea lui, condamnându-l la tristeţe fără margini.
Îi simt pe toţi atât de aproape de mine şi îi iubesc, fără să deranjez prin picăturile de ploaie lină, ce cad încet pe faţa pământului, sărutându-l parcă neîncetat.
În noapte, nici Dumnezeu, nici ploaia nu pot fi văzuţi, dar ştii că sunt acolo, lângă tine. Şi dacă tot vorbisem de lacrimi, ele sunt asemeni inimii din piept, spun ceea ce buzele nu pot nici măcar şopti, arată ceea ce gura nu poate vorbi şi mângâie obrajii pe care mâinile sunt neputincioase să o facă, mângâie asemeni picăturilor de ploaie lină ce se amestecă fără să supere pe cineva.
Şi plouă lin, şi plouă des peste lumea adormită ce încă nu a învăţat să iubească pentru că… plouă lin sau plouă des?

Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni