Spartanii lirici ai Aradului cuceresc Teba cu armoniile Simfoniei a IX-a de Beethoven

La Filarmonică, stagiunea începe în seara de sâmbătă, 30 septembrie 2017, la ora 19.00, cu Simfonia a IX-a de Ludwig van Beethoven. Titlu de tradiție în dinamica stagiunilor arădene, ultima simfonie beethoveniană revine în actualitate într-o distribuție robustă, perfect argumentată prin performanțele și carierele acelora întruniți ca interpreți: soprana Adela Zaharia, dubla câștigătoare a ediției din acest an a celui mai renumit concurs de operă din lume, Operalia – Placido Domingo, mezzosoprana Mihaela Ișpan, una dintre vocile de elită ale Operei din București, Marius Vlad Budoiu, tenorul român cu cel mai vast repertoriu și una dintre cele mai impresionante cariere internaționale și basul Köpeczi Sándor, al cărui debut pe scena de vocal simfonică a avut loc acum câțiva ani, pe scena Filarmonicii din Budapesta.
„Startul celor 40 de săptămâni de muzică îi revine dirijorului Cristian Neagu, alături de Orchestra simfonică și Corul academic dirijat de Robert Daniel Rădoiaș, spatiul de audiţie fiind din nou unul neconventional, la o adresa vizata pentru prima oara ca sala de concert: Fabrica Teba, de pe Splaiul Muresului nr.6. Revitalizat prin intermediul unui „tratament” acustic performant şi gândit să asimileze un număr cât mai generos de auditori, vechiul spaţiu industrial devine printr-o abordare îndrăzneaţă unul dintre cele mai încurajatoare locuri pentru performanţe muzicale. Un program special al casieriei Filarmonicii le permite celor interesaţi de eveniment achiziţio­narea de bilete pe întreg parcursul săptămânii: Luni: 9.00 -13.00, Marti: 9.00-13.00, Miercuri: 12.00 -16.00, Joi: 9.00 -13.00, Vineri 9.00-13.00 si 17.00 -19.00, Sâmbătă: 17.00 -19.00 (Fabrica Teba)“, ne-a declarat Doru Orban, managerul Filarmonicii de Stat Arad.
Adela Zaharia
Imediat după finalizarea studiilor de masterat Adela Zaharia își continuă pregătirea la studioul de operă al Operei Comice din Berlin. Din anul 2015 soprana arădeană este invitată să se alăture ansamblului de solişti de la Deutsche Oper am Rhein -Düsseldorf, unde debutează în roluri noi. În paralel, continuă colaborarea cu Komische Oper și debutează în ultimii ani pe scene importante: Gran Teatre del Liceu – Barcelona, Balshoi Theatre – Moscova, Edinburgh International Festival, Grand Theatre Shanghai.
Adela Zaharia are și o bogată activitate concertistică, având colaborări de-a lungul timpului cu Filarmonica George Enescu București, Filarmonica Transilvania Cluj-Napoca, Filarmonica Moldova Iași, Filarmonica Banatul Timișoara și Filarmonica de Stat Arad.
În vara anului 2017 devine câștigătoarea prestigiosului concurs Operalia patronat de tenorul Placido Domingo, unde îi este înmânat atât Premiul I cât și Premiul Pepita Embil. La ediţia din acest an a Festivalului Internaţional George Enescu, soprana a colaborat cu orchestra Filarmonicii George Enescu si dirijorul Dmitry Sitkovetsky, in seria Mu­zica secolului al XXI-lea.
Mihaela Ișpan
Solistă a Operei Naţionale Bucureşti, Mihaela Ișpan constituie un fericit exemplu de artist liric întrunind principalele calităţi, plenar confirmate, indispensabile atât pe scena de operă, cât şi pe cea de concert: vocea limpede şi timbrul cald, inteligenţa muzicală şi expresivitatea, prezenţa sce­nică agreabilă şi talentul actoricesc, pasiunea pentru artă şi tenacitatea în muncă sunt, deopotrivă, referinţele şi ingredientele evoluţiei artistice pe care a urmat-o pană în prezent.
Cu acel valoros meşteşug al cântului ce denotă un matur discernământ estetico-muzical, so-lista Mihaela Işpan s-a remarcat, în ultimii zece ani, ori de câte ori a acceptat numeroasele invitaţii din partea unor instituţii de profil: Radiodifuziunea Română şi Filarmonica George Enescu Bucureşti, Filarmonica de Stat Arad, Filarmonica Banatul şi Opera Naţio­nală Română din Timişoara, Sala cu Orgă din Chişinău, Opera Naţională Română din Cluj-Napoca. În mod firesc, o consistentă experienţă scenică a încununat permanentele eforturi de auto-perfecţionare a tehnicii vocale şi în cadrul turneelor artistice din Germania, Franţa, Italia, Grecia, Austria, Polonia, Ungaria, Spania şi Anglia.
Marius Budoiu
Sub consideraţia de a fi artistul liric român cu cel mai vast repertoriu, Marius Vlad Budoiu este unul din cei mai apreciaţi tenori români, oferind cu fiecare apariţie interpretări memorabile. Muzician de aleasă formaţie şi interpret sensibil, se face remarcat în orice context, ca un artist deosebit.
Fiind un foarte bun muzician şi stăpânind bine germana, franceza, engleza şi italiana, este solicitat pe toate scenele lirice şi ale filarmonicilor din ţară, şi apare de ani buni pe scenele din străinătate, unde s-a remarcat prin calitatea vocală şi profesionalism. A cântat în sute de concerte şi spectacole, pe scene din Anglia, Franța, Spania, Italia, Germania, Belgia, Olanda, Austria, Elveția, Bulgaria, Rusia, Serbia, Polonia, Cehia, Slovacia, Turcia și Japonia.
În anul 2013 tenorul Marius Vlad Budoiu a cântat sub bagheta dirijorului Daniel Barenboim la Opera de Stat din Berlin, la Teatro alla Scala din Milano și la Festivalul Proms, la Royal Albert Hall, la Londra. Printre colaboratorii de renume ai tenorului se numără Zubin Mehta, Daniel Barenboim, Rafael Frühbeck de Burgos, Ge­nnady Rozhdestvensky, Antonio Pappano, Vladimir Jurovski, Peter Ruzicka, Marek Jankovski, Frie­drich Haider, Cristian Mandeal si Horia Andreescu. Deţinând titlul de Doctor în Muzică, Marius Vlad Budoiu desfăşoară de 22 de ani o bogată activitate pedagogică la Academia de Muzică din Cluj. Printre artiştii formaţi sub îndrumarea sa fac parte nume de rezonanţă în arta lirică, personalităţi cu remarcabile cariere naţionale şi internaţionale. Ca pedagog, este deținatorul unei performanțe unice, doi dintre studenții clasei sale de canto, Adela Zaharia și Stefan Pop, fiind câș­tigătorii celui mai important concurs de canto din lume, Operalia.
Tenorul Marius Vlad Budoiu este distins cu Premiul Revistei VIP pentru Cel mai bun solist de operă al anului 2010 şi Premiul de Excelență la Galele 10 Pentru România. El este unul dintre puținii artiști care în ultimii 10 ani, a fost invitat la fiecare ediție a Festivalului George Enescu, în acest an făcând parte din distribuția operei Oedipe, care a deschis festivalul.
Köpeczi Sándor a câştigat Premiul Special al Juriului la Concursul Naţional al Liedului Românesc în noiembrie 2016.
A debutat pe scena internaţională ca și solist vocal în 2014, la premiera mondială a operei contemporane Bizánc (Kalil) de Selmeczi György, spectacol care a participat la Festivalul de Operă de la Miskolc, Ungaria.