Patriarhul care a îngenuchiat comunismul

de Paul Krizner

E ușor să arăți cu degetul sau să judeci pe cineva fără al cunoaște îndeaproape, e ușor să etichetezi pe cineva fără să cunoști în profunzime ce e în inima acelei persoane, dar e mult mai greu, într-o lume ce nu mai are timp să asculte, să vorbești despre persoane care au biruit, nu doar mentalități ci și sisteme, și nu orice sisteme ci unul ateu-comunist.
De multe ori am citit și am auzit cum Biserica era considerată sluga dictaturii comuniste, care mai mult denigra și distrugea suflete decât să le mângâie sau să le salveze. Păi dragii mei cititori să nu confundăm Biserica lui Hristos care a rezistat epocii comuniste cu unele persoane din sânul ei, ele au plecat dar Biserica a rezistat, și pentru a înțelege modul cum a reușit Biserica să supraviețuiască într-o perioadă când se propaga marxismul leninist. Haideți să vă spun o poveste care de fapt este o realitate ce poate fi cercetată prin documente, asta ca să mai înțeleagă și cei ce au pietrele pregătite de seara ca pe când se trezesc dimineața, să lovească în Biserică.
Evenimentele după 1945 erau foarte tulburi, țara era ruinată, foamete, deznădejde, copii orfani, sărăcie, și multe, multe ruine, toate acestea după ce-l de-al doilea război mondial. Situația era catastrofală, comuniștii începuseră să intre în toate structurile statului, iar ca o caracatiță ajunsese să pună mâna pe toată țara.
Despre ideologia comunistă nu am să vorbesc azi ci aș spune doar atât, se dorea implementarea comunismului de tip rusesc, unde bisericile deveniseră grajduri sau depozite, ori temnițe, iar preoții să dispară din spațiul public.
Însă printr-o conjunctură favorabilă Bisericii, este ales Patriarh în anul 1948 Justinian Marina, un bărbat la 48 de ani, în floarea vârstei care rămăsese văduv și cu doi copii, iar ulterior va intra în cinul monahal, având o ascensiune rapidă pe cea mai înaltă treaptă ierarhică din Biserică și anume cea de Patriarh.
Sigur opinia generală la acea vreme, era că tânărul Patriarh Justinian era comunist și că dorea implementarea acestei doctrine și în sânul Bisericii. Cu siguranță zvonurile nu reflectau realitatea personalității acestui Patriarh, care a luptat ca preoții să fie la altare și nu în temnițe, asta cât a putut și el să țină piept în fața unui sistem întreg.
Viața lui ca Patriarh a fost poate cea mai grea pe care a putut-o avea unul din patriarhii Bisericii Ortodoxe Române.
Răutatea comuniștilor și ura față de Dumnezeu a făcut ca multe biserici să fie secerate și unii preoți să devină martiri în temnițele comuniste, însă Justinian a luptat ca Biserica să nu se piardă, nu i-a fost ușor nici când prin Decretul 400 din anul 1959, erau scoși din mănăstiri călugări și călugărițe, obligându-i să între în câmpul muncii, nu i-a fost ușor nici când ucenici de-ai lui au fost arestați și condamnați, cum a fost cazul Mitropolitului Bartolomeu Anania, nu i-a fost ușor când a văzut cum în jurul lui erau infiltrați securiști, și mai cu seamă nu i-a fost ușor când l-a pierdut pe bătrânul său sfătuitor Mitropolitul Nicolae al Ardealului.  În ciuda greutăților ce s-au abătut asupra Bisericii și asupra lui personal, să nu uităm că i s-a înscenat un accident feroviar ca să piară, totuși a purtat pe umerii lui atâtea lacrimi și durere. Anii au trecut iar boala s-a sălășluit și în trupul acestui bărbat al Bisericii, ca după o suferință, în anul 1977 și după cutremurul devastator din 4 martie, necăjidu-se când a văzut Bisericile dărâmate, a trecut la cele veșnice.
În câteva cuvinte cam aceasta a fost povestea reală despre un om care nu a făcut nimic pentru el ci totul pentru alții, iar azi după atâtea decenii se mai găsesc câte un gură cască să spună că Patriarhul Justinian a fost comunist și a luptat împotriva Bisericii.
Dragilor, un lucru nu pot să înțeleg, chiar nu mai avem nici un gram de bun simț față de marii bărbați ai Țării și ai Bisericii, oare chiar trebuie să denigrăm pe toată lumea fără să cercetăm trecutul, oare chiar am ajuns bârfitori ai bârfiților?
Sigur, nu vreau să credeți că iau apărarea cuiva din Biserică, sunt conștient de problemele de ordin moral din rândul clericilor, sunt conștient de situația actuală a acestei instituții, dar mai presus de toate știu un lucru, Dumnezeu este acolo unde păcătoșii se unesc în rugăciune și mai mult decât atât, citându-l pe Ciprian al Cartaginei „Cine nu are Biserica drept mamă nu-l poate avea pe Dumnezeu drept Tată”, de aceea dragii mei haideți să-i respectăm, dacă nu vreți să-i cinstim, pe acești oameni care au renunțat la toate plăcerile personale pentru a salva atâtea suflete, cum a făcut-o Patriarhul Justinian, nedreptățit de istorie și care a îngenunchiat comunismul.



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni