Dorel Căprar: ,,Sistemul de sănătate românesc dă semne puternice de însănătoşire

Decizia strategică a PSD de a opri exodul tinerilor din țară și în special al medicilor și asistenților începe să producă efectele scontate, apreciază deputatul Dorel Căprar.
În opinia parlamentarului arădean, creşterile salariale din sistemul public de sănătate restabilesc demnitatea morală a unei categorii profesionale ce a avut de suferit în trecut datorită indiferenţei guvernărilor de dreapta.
„Ca urmare a noii legi a salarizării, veniturile personalului medical s-au majorat deja, în medie, cu 15%. Este de altfel o promisiune pe care o onorăm în faţa medicilor şi asistenţilor, pentru că un sistem medical naţional puternic nu poate fi conceput fără o retribuţie corectă şi echitabilă a specialiştilor din sistem. Urmează ca în primele trei luni ale anul viitor să se procedeze la noi creșteri salariale consistente, care va aduce personalului medical, dintr-o dată, câștigurile planificate pentru anul 2020. Astfel un medic specialist, profesor, va ajunge la peste 3.000 de euro salariu. Indiferent că vorbim despre medici sau despre asistente, se creează astfel premisele ca cei care păşesc în sistem să fie atraşi de cariere în circuitul de sănătate. Acest lucru implică bineînţeles, în contextul noii legi a salarizării şi plata în funcţie de gradul de pregătire şi valoarea pe care o au. În concluzie, toate aceste măsuri reduc exodul cadrelor medicale și reușesc să păstreze în țară specialiștii valoroși, realitate recunoscută și de managerii din mediul privat medical”, afirmă deputatul PSD Dorel Căprar.
(G.C.)



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni