Numărul 1

În sfârșit! După o așteptare destul de lungă, Simona Halep, cea mai bună sportivă din România în momentul de față, a reușit să obțină ceea ce și-a dorit și ceea ce am așteptat cu toții să obțină, având în vedere succesele cu care ne-a obișnuit. Sâmbătă, prin victoria împotriva Jelenei Ostapenko, care i-a adus un loc în finala turneului de la Beijing, Simona Halep a devenit numărul 1 mondial, în ierarhia WTA. Este ca și cum Steaua ar fi câștigat din nou Cupa Campionilor Europeni (acum Liga Campionilor) sau cum Naționala de fotbal ar fi câștigat Campionatul Mondial.
Sport.ro scria că în timpul turneului din capitala Chinei, Simona a reușit să doboare trei „balauri”. A învins-o pe Maria Sharapova, a bătut-o și pe Ostapenko și în sfârșit a reușit să-și înfrângă spaima de a fi numărul 1 mondial. La rândul său, cunoscutul jurnalist Cristian Tudor Popescu, un mare pasionat de tenis, spunea, citez din memorie, că Halep a reușit să o învingă pe Halep, referindu-se la eșecurile înregistrate până acum de jucătoarea noastră, care s-a împotmolit de mai multe ori, când mai avea nevoie de o singură victorie pentru a-și adjudeca poziția de lider în clasamentul WTA, lipsindu-i determinarea necesară. Când ajungi la un astfel de nivel și te confrunți cu adversari de o valoare aproximativ egală cu a ta, e adevărat, contează și forma de moment, dar ceea ce contează extrem de mult este determinarea, do­rința de a câștiga, care îți dă un imbold să faci tot ceea ce ține de tine, tot ceea ce este posibil și admis de regulament pentru a câștiga. Or, în meciul cu Ostapenko, Halep a dat dovadă de determinare, a dat dovadă că „și-a dorit mai mult victoria”, cum spune un clișeu folosit în fotbal. Iar tenisul a răsplătit-o. Nu același lucru se poate spune și despre finala turneului, pierdută duminică, în fața franțuzoaicei Caroline Garcia, dar acest lucru aproape că nu mai contează, având în vedere că românca s-a văzut cu toți sacii-n căruță înainte de ultimul meci de la Beijing.
Acum, sper ca modelul Halep va fi luat și de alți sportiv români, nu numai de jucătorii și jucătoarele de tenis. Cu sigu­ranță, dacă va exista infrastructura necesară, din ce în ce mai mulți părinți își vor îndemna copiii să o apuce pe calea sportului alb, iar peste zece sau douăzeci de ani ne vom putea trezi că vom avea un nou Ilie Năstase sau o nouă Simona Halep. Acest lucru nu ține însă doar de antrenori, sportivi sau de părinții acestora, ci și de autorități, care pot sau nu să investească în baze sportive și terenuri de tenis. Dacă nu au făcut-o până acum, sper că pe viitor o vor face. Dar până atunci, nu ar fi rău ca exemplul dat de Simona să le dea de gândit și unor fotbaliști de pe la Naționala României, de pe la Steaua sau de pe la alte cluburi, care ajung să joace în cupele europene, unor gimnaste care în ultimii ani au reușit contraperformanțe cam peste tot pe unde
s-au dus, la competițiile majore, dar și handbaliștilor, baschetbaliștilor, boxerilor, practicanților de arte marțiale și altor sportivi care doresc să facă performanță la nivel european și mondial. Nu le cere nimeni să câştige toate meciurile sau toate competiţiile la care participă, dar ar fi bine să lupte întotdeauna până la capăt şi să „moară cu adversarul de gât”, dacă altfel nu se poate, iar când şi-au îndeplinit obiectivul, ca Simona, o pot lăsa mai moale.