„România Mare, cea mai frumoasă colonie…”

de Victor Sava

Recent am citit memoriile şi corespondenţa generalului Henri Berthelot, şeful Misiunii Militare franceze în România (1916-1918). Cartea a fost publicată la Editura Militară, în anul 2015. Din motive evidente nu doresc să prezint o recenzie a cărţii, ci doar să vă împărtăşesc câteva dintre impresiile intime ale generalului francez. Ţin să precizez că majoritatea acestor gânduri se regăsesc în corespondenţa personală şi nu în jurnal.
Doresc să amintesc că titlul articolului reprezintă de fapt esenţa viziunii generalului Berthelot şi a Franţei asupra României (citatul complet: „…României Mari, cea mai frumoasă colonie franceză din toată lumea. În timpul turneului care se încheie, m-am convins pe deplin de acest lucru”). Prin aceste rânduri generalul încerca să convingă autorităţile Franceze să susţină poziţia României la conferinţa de pace de la Paris din 1919.
Lăsând la o parte polemicile politice, primele impresii ale generalului asupra românilor nu sunt prea măgulitoare, Misiunea franceză ajungând în România la mijlocului lui octombrie 1916. Acesta într-un moment de disperare precizează: „Nu îi cunoşteam înainte de a pleca din Franţa, dar acum, că i-am văzut de-aproape, îmi dau seama că nu trebuie să le ceri nimic. De câte ori li te adresezi, răspunsul tipic este: «Da, da, imediat». Poţi să mai încerci peste opt zile! Dacă te-au ascultat, îşi închipuie că au făcut deja un efort considerabil şi, altfel, sunt total epuizaţi după primul gest.” Într-o altă scrisoare către cumnata sa Louise, venind dintr-o călătorie din Rusia, vorbeşte despre supărarea sa privind modul de a rezolva problemele în ţările estice. „Caracteristica acestor ţări este că fiecare se bagă în toate, dar fără să ajungă la vreun rezultat. Multe vorbe, dar nici o acţiune. Se ascultă pe sine şi nu-i aud pe ceilalţi. Problemele sunt studiate superficial, se ignoră cu bună-ştiinţă detaliile. Astfel, dezordinea este completă.”
Odată trecute momentele grele ale retragerii armatei române în Moldova şi frontul a fost stabilizat, Berthelot începe să vadă şi altă faţă a românilor.
Înaintea luptelor din vara anului 1917, acesta vizitează trupele române şi are doar cuvinte de laudă. „A urmat după aceea defilarea trupelor prezente: două regimente de vânători şi patru de infanterie. Trupele s-au prezentat admirabil şi defilarea a fost perfectă… Pe scurt, întreaga ceremonie a fost foarte reconfortantă pentru toată lumea şi armata română a demonstrat că este gata să îşi reia locul pe câmpul de bătălie.” „Toţi sunt plini de entuziasm şi am fost foarte mulţumit de ceea ce am văzut.” „Şi aici, am fost la fel de mulţumit de efortul depus, ca şi de starea materială şi de moralul trupelor.” „În ceea ce priveşte trupele române, ele sunt într-o stare excelentă. Posibilităţile de acţiune ale artileriei sunt considerabile şi comparabile cu acelea de care dispunem în Franţa; îmi pun, deci, multe speranţe în acest atac, care poate avea rezultate importante.”  În timpul celor mai grele momente ale bătăliei de la Mărăşeşti, Berthelot constata cu mulţumire că „Bravii noştri români continuă să lupte cu multă însufleţire.”, iar spre încetarea marii încleştări generalul francez recunoştea că: „În tabăra noastră, operaţiile militare par să se aşeze. Nu pentru că nemţii ar înceta să atace, ci pentru că românii se apără bine şi reuşesc contraatacuri care arată întregii germănimi că românii nu-i vor lăsa să le treacă prin faţă fără să le pună piedică.”
Deşi rândurile citate au fost scrise acum 100 de ani, am avut impresia că reflectă într-o oarecare măsură şi realitatea contemporană. La fel ca astăzi, cei ce trăiesc în România, ori sunt doar în trecere ajung de la agonie la extaz şi invers. România, la fel ca tot estul Europei reprezintă un ţinut al contrastelor puternice, iar viaţa este dominată de nenumărate para­doxuri.



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni