Percheziții la persoane bănuite de braconaj arheologic

Poliţiştii din Caraș-Severin, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, au efectuat 14 percheziţii domiciliare, la persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de braconaj arheologic. Au fost puse în aplicare 10 mandate de aducere.

Marți dimineață, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, au efectuat 14 percheziţii pe raza județelor Caraș-Severin, Bihor, Timiș și Arad, la persoane bănuite că au săvârșit infracțiunea de braconaj arheologic.

În fapt, începând din 2015, bănuiții ar fi efectuat săpături neautorizate în situri arheologice, de unde ar fi prelevat bunuri culturale mobile de epocă romană și medievale. Au fost puse în executare 10 mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi conduse la audieri şi dispunerea măsurilor legale. La activităţi au participat și luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale și polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene Bihor, Timiș și Arad.



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni