Minor reținut de polițiști după ce a furat o sumă consistentă de bani

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale cercetează un minor pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat un minor de 16 ani, din Arad, care, în data de 20 august a.c., ar fi sustras suma de 7.000 de lei din sertarul casei de marcat al unei săli de jocuri de noroc, de pe raza municipiului. Minorul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă, pe numele acestuia fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. „Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării activității infracționale a minorului, acesta fiind bănuit de comiterea mai multor furturi din auto și societăți comerciale de pe raza municipiului, au transmis reprezentanții inspectoratului de Poliție Județean Arad.



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni