Din duhul lumii

de Paul Krizner

Osândeşte-te pe tine însuţi şi atunci
vei înceta să-i osândeşti pe ceilalţi.
Avva Ioan

Urmare din numărul trecut

Într-o zi o cunoştinţă l-a oprit pe Socrate pe stradă şi i-a spus: „Ştii ce tocmai am auzit despre prietenul tău?
„Aşteaptă puţin”, i-a spus Socrate. „Înainte să îmi vorbeşti despre prietenul meu, aş vrea să îţi iei un scurt răgaz şi să te gândeşti ce ai de gând să îmi zici. Este vorba despre ceea ce eu numesc testul celor trei site, prin care putem cerne cuvintele înainte de a fi rostite. Cea dintâi sita este adevărul. Eşti absolut sigur că ceea ce vrei să-mi spui este adevărat?”
„Păi, nu”, a răspuns omul, „este ceva despre care am auzit astăzi şi …”
„Aha”, a exclamat Socrate, „deci, de fapt, nu ştii dacă este adevărat sau nu. Să trecem acum la cea de-a doua sită, a bunătăţii. Ceea ce ai să-mi mărturiseşti despre prietenul meu este un lucru bun?”
„Nu, din contră …”
„Aşa”, a continuat Socrate, „vrei să îmi spui ceva rău despre prietenul meu, dar nu ştii sigur dacă este adevărat. Cu toate acestea, a mai rămas o sită. Dacă treci măcar de asta, voi asculta ce ai de zis. Ea se numeşte sita folosinţei. Ceea ce doreşti să îmi spui despre prietenul meu îmi este de folos?”
„Nu , nu cred.”
„Ei bine”, a concluzionat Socrate, „dacă vrei să-mi spui ceva care nu este nici adevărat, nici bun şi nici folositor, la ce bun să îmi mai spui?” Nu crezi că-mi pierd timpul inutil?, aş încheia eu. […]
Am ţinut să fac această incursiune la un fapt, la un lucru, la care din păcate ne pricepem cel mai bine, şi anume bârfa. Etimologic vorbind, bârfa înseamnă a vorbi de rău, a ponegri, a defăima, a calomnia, a cleveti, a îndruga verzi şi uscate, fără a avea garanţia adevărului şi aş face trimitere la perioada când Mântuitorul a vestit Evanghelia Sa, timp de trei ani, fariseii şi saducheii îl bârfeau, ba, mai mult, la judecată au fost plătiţi martori mincinoşi ca să spună despre El că aduce hulă lui Dumnezeu. Aceleaşi idei, dar cu alţi oameni, se întâmplă şi în zilele noastre şi totuşi, ne declarăm creştini. Hristos spunea la un moment dat „de ce vezi paiul din ochiul altuia şi nu vezi bârna din ochiul tău” (Luca, VI, 41; Matei, VII, 3), atunci mi-am dat seama că şi acel cetăţean frustrat pe Biserică şi pe slujitorii ei, vedea acel pai, dar nu-l zărea decât foarte vag din cauza bârnei din ochiul lui. Confunda termenul de Biserică, ce e instituţia divino-umană a cărui Cap este Hristos, cu slujitorii ei, care, fiind vorba între noi, şi ei sunt oameni cu păcate şi neajunsuri.
În acest duh al lumii trăim toţi, în acest joc ce parcă nu se va sfârşi niciodată, suntem buni la toate, dar nu ne pricepem la nimic, pretindem că deţinem adevărul, dar nu-l căutăm în Biserică, vrem să fim stăpâni înainte de a înţelege smerenia, vrem să trăim şi cu Hristos şi cu Mamona, de ce? Pentru că suntem pseudocreştini, suntem o amestecătură între a fi şi a avea şi, credeţi-mă, o spun cu gând curat, pentru că vrem-nu vrem, suntem vremelnici prin acest duh al lumii, dar suntem şi dacă nu vom arăta dragostea hristică, dacă nu vom deveni fii ai luminii şi ai iubirii veşnice ce schimbă nu doar timpul, ci şi omul, atunci nu vom putea scăpa de aceste metehne din care ne săturăm, sau, mai bine zis, ne alimentăm ura personală.
Când ai învăţat să iubeşti cu adevărat, ai învăţat să respecţi chipul nemuritor a lui Hristos din fiecare om şi, implicit, omul.



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni