„Dulăul” surprinde importanța „ciocnirii” cu „alb-violeții”: „Un meci cât un campionat, multe păcate ți se spală dacă se câștigă cu Poli”

UTA a ajuns la punctul culminant al unui tur ratat din toate punctele de vedere. Rezultatele sunt foarte slabe, iar erorile de la nivelul conducerii par să se înlănțuiască una după alta.
Din acest punct de vedere, partida cu ASU Poli (de duminică, de la ora 15,30 – în direct pe Digi Sport 1) vine la momentul oportun, însă doar dacă antrenorii și jucătorii înțeleg să aibă acea tresărire de orgoliu și efort sportiv pentru a fi mai buni decât marea rivală din Vest. „Cu siguranță, majoritatea celor care suntem implicați în club, în această societate știm despre valoarea și importanța acestui meci. Inclusiv băieții veniți din alte orașe au auzit și știu ce înseamnă un Arad – Timișoara. Pentru noi, arădenii, acest meci e cât un campionat. Încă de când eram copii știam acest lucru, așa am crescut în Arad. Chiar dacă obiectivul nu era îndeplinit, multe păcate ți se spală dacă se câștigă cu Poli. Iar în acest an, această variată are o și mai mare relevanță și însemnătate pentru noi toți. Orice meci contează, orice rezultat bun e dădător de speranță, dar o victorie cu Timișoara are o valoare și mai mare, căci suprinde și partea sufletescă”, susține Cristian Todea.
Spre deosebire de anul trecut, ASU Poli e peste UTA în clasamentul ligii secunde la fotbal, deși bugetul echipei arădene e mai mult decât dublu decât cel al ti­mișorenilor. „Nu întotdeauna bugetele joacă, banii nu sunt cei mai importanți în fotbal. Suntem conștienți că o altă poziție în clasament ar fi adus un mai mare entuziasm, o mai mare dorință de a învinge Timi­șoara, dar asta este valabil, cred, și la adversarii noștri. Nici ei nu stau grozav, așteptările erau altele și în ceea ce-i privește, parcursul lor a fost oscilant. Încercăm să înviem, să demosntrăm că trăim și să ne revenim”, a adăugat Todea.
Ca și fotbalist, Cristi Todea a avut la activ destule confruntări încinse cu rivalii din orașul vecin.
Mijlocașul reușise să și marcheze pe „Dan Păltinișanu”, în campionatul 2000-2001, într-o victorie la limită a UTA-ei, 1-0, acum aproape 17 ani, mai precis pe 18 octombrie 2000.  Au urmat apoi și partide de prim eșalon, în unul dintre ele „Dulăul” fiind adversar direct cu Gigel Bucur, cel care la începutul săptămânii promova printr-un afiș derby-ul de duminică.