Exces de zel: un bărbat din Seleuș a fost amendat de un polițist cu aproape 800 de lei pentru că n-a făcut o simplă formalitate

De-a lungul timpului, ziarul nostru scria de nenumărate ori că, în România zilelor noastre, aplicarea legii a fost dusă la limita absurdului, de către acei slujitori ai ei, sclavi ai corectitudinii politice, care nu sunt în stare să înțeleagă  spiritul unei legi, mărginindu-se să o aplice doar în litera ei.  Astfel, s-a ajuns ca premierea unor sportivi să fie considerată dare de mită, ca prezența la urne să fie asimilată unor „foloase electorale necuvenite”, iar un polițist care a folosit copiatorul instituției pentru a face o fotocopie pentru copilul său să fie arestat pentru abuz în serviciu.
Un caz similar, demn de analele absurdului, a avut loc, zilele trecute, la intrarea în Pâncota, polițistul Pavel Stelian a oprit în trafic o mașină care venea dinspre Șiria, unde mai fusese oprită de un echipaj de poliție, pentru a face probabil un supracontrol, dând dovadă că nu a avut încredere în colegii săi. Dacă de controlul de la Șiria, șoferul, un bărbat din Seleuș, a trecut cu bine, nu același lucru putem spune despre ceea ce s-a întâmplat câțiva kilometri mai încolo. La cel de-al doilea control, seleușeanul a fost amendat cu nu mai puțin de 780 de lei pentru că mașina pe care o conducea avea niște leduri, care nu erau trecute în acte. Asta, în condi­țiile în care lumina ledurilor nu deranja participanții la trafic, lucru constatat ulterior și de reprezentanții RAR, care aveau să omologheze instalația. „Așa am cumpărat mașina, având ledurile respective în bara din față. Sunt legate direct la contact și dau o lumină albă, o lumină de zi, care nu deranjează, dar face ca mașina să fie văzută mai bine în trafic. În aceeași zi în care am fost amendat, am fost oprit la Șiria. A fost totul în regulă și mi-am continaut drumul. La intrare în Pâncota, am fost oprit din nou. Mi s-au cerut din nou actele. Ma spus că le am la îndemână, pentru că am mai fost oprit la Șiria. Polițistul mi-a spus că știe acest lucru. Mi-a spus apoi că trebuie să mă amendeze, pentru că am niște leduri neomologate. Am primit astfel o amendă de 780 de lei, șase puncte penalizare și mi-a ridicat și talonul. Consider că era mult mai normal să primesc un avertisment și să fiu informat că trebuie să merg la RAR pentru a-mi omologa ledurile”, ne povestește Iosif Retian.
Își caută dreptatea
în instanță
Mai mult, bărbatul susține că a fost ținut pe marginea drumului 55 de minute, până când i s-a întocmit procesul verbal. „Polițistul Pavel Stelian a avut nevoie de 55 de minute să întocmească procesul verbal. Probabil, în acest timp a trebuit să se documenteze, să găsească o bază legală pentru a mă putea amenda. Având în vedere că mi s-a luat talonul, am fost la RAR cu dovada înlocuitoare. Cei de acolo mi-au trecut pe dovadă că au omologat ledurile. Următorul pas este să merg cu dovada după talon, apoi va trebui să merg din nou la RAR cu talonul, ca angajații de acolo să treacă ledurile și în talon. Voi contesta procesul verbal prin care am fost sancționat și îl voi da în judecată și pe polițistul Pavel Stelian pentru abuz în serviciu”, mai spune Retian.
Contactați telefonic, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Arad susțin că doar instanța se poate pronunța cu privire la legalitatea sancțiunii aplicate. „Colegul nostru a constatat o contraven­ție. Dacă persoana sancționată consideră că a fost nedreptățită, are la dispoziție un termen de 15 zile, pentru a depune contestație”, a declarat Claudia Iuga, purtătorul de cuvânt al IPJ Arad.



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni