Festivalul internațional „Iubiți Muzica Românească!” în registru cameral

Festivalul internațional „Iubiți Muzica Românească!” a continuat începând de ieri, până miercuri, într-un registru cameral, Sala festivă a Colegiului de artă Sabin Drăgoi urmând să fie gazda a trei recitaluri, cu protagoniști și titluri noi.
„Viaţa în doi”, un original recital de familii de muzicieni a deschis  seara de ieri, cu o perspectivă inedită asupra scenei, programul de lieduri al soților Bianca și Remus Manoleanu, dar și propunerile de texte instrumentale venite din partea altor trei cupluri de muzicieni  – Adriana și Sorin Dogariu,  Mihaela și Vlad Faur, Carmen și Dorel Iuga – imprimând tematicii nuanțe aparte. De la muzica veche (Ioan Căianu – sec. XVI) la cea mai recentă, dincolo de aparența sonoră, nimic esențial nu s-a schimbat: iubire, tristețe, bucurie, glumă… La fel ca și în trecerea soților prin viață, mereu împreună…
„Muzica românească în mâinile tinerilor interpreţi” este pasul următor al calendarului săptămânal, energia și entuziasmul ultimelor generații aflându-se în aliaj cu măiestria timpuriu confirmată. Două ansambluri cu componență inedită abordează în această seară, de la ora 19.00 piese ale căror titluri ar suscita și curiozitatea celor mai „blazați” dintre noi, invitând la o experiență tonică, inspiratoare. Ansamblul „Volte” pune în lumină cu o remarcabilă forță de convingere lucrări în stil postmodern, pline de imprevizibil, ironie și chiar romantism, ambianța sonoră electronică fiind și ea acasă, iar Duo „Vivo” se dăruiește cu pasiune viziunilor insolite asupra muzicii tradiționale românești, în care prezentul dialoghează dinamic cu trecutul, urzind cu fantezie fire melodice pitoreşti, tăceri, ritmuri contaminante…
Nestemată a muzicii culte românesti, Sonata a III-a pentru vioară și pian în caracter popular românesc de George Enescu este de mult timp o prezență strălucită în marile festivaluri ale lumii, cunoașterea ei fiind considerată o datorie sufletească pentru orice meloman român. În seara de mâine, tot începând cu ora 19.00, doi muzicieni minunați, Diana Moș și Mihai Ungureanu, oferă ocazia îndeplinirii acesteia, împreună cu interpretarea Sonatinei de Tiberiu Olah și a Sonatei de Pascal Bentoiu.
Părtași la eveniment, admirabilii Dorel Baicu (flaut), Dorin Gliga (oboi), Pavel Ionescu (fagot), sau cu alte cuvinte universal-recunoscutul Trio Syrinx,  îndeamnă la o experiență continuă, aceea a  Zilei fără sfârsit de Corneliu Cezar, lucrare de căpătâi în genul muzicii electro­acustice românești. Sonorități care „îi fac să tresară” pe iubitorii de Pink Floyd interferează cu apariții instrumentale eterice sau stranii, mereu surprinzătoare, mereu „tânjind” după viața veșnică.
Evenimentele organizate în cadrul Festivalului Internațional Iubiți Muzica Româneasca! – proiect co-finantat de Administrația Fondului Cultural Național permit accesul liber, în limita locurilor existente în salile de concert.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. A.F.C.N. nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Programul de marți și miercuri
Marţi, 17 Octombrie 2017 ora 19.00 Colegiul de arte Sabin Drăgoi
„Muzica românească în mâinile tinerilor interpreţi”
„Duo Vivo” – Radu Ţaga/fagot, Marko Ristic(Serbia)/acordeon
Ansamblul „Volte” – Ramona Morăriţa (soprană), Laura Roman (vioară),
Iuliana Ambăruş (violă), Andreea Olariu (pian)
Duo Vivo
Corneliu Dan Georgescu: Transsilvanische Motive
Laura Mânzat: Arbor – Cavatina pentru fagot și acordeon
Paul Jelescu: Rapsodia dobrogeană
Ansamblul Volte
Lucian Beschiu:  Văz duhul (p. a. a.) pe versuri de Nicolae Coman
George Balint: Zî (p. a. a.)
Roman U. Vlad: Domnișoara Pogany
Ionică Pop: Zbor prin rostul clipei (pe versuri de Grigore Golubeanu)
Andrei Tănăsescu: La vie en dose
Miercuri, 18 Octombrie 2017ora 19.00 Colegiul de arte Sabin Drăgoi
Recital
Diana Moş – vioară  Mihai Ungureanu – pian
Trio Syrinx Dorel Baicu/flaut, Dorin Gliga/oboi, Pavel Ionescu/fagot
Trio Syrinx
Corneliu Cezar: Ziua fără sfârșit
Duo Diana Moș (vioară) – Mihai Ungureanu (pian)
Tiberiu Olah: Sonatina pentru vioară și pian
Pascal Bentoiu: Sonata pentru vioară și pian
George Enescu: Sonata a III-a pentru vioară și pian în caracter popular românesc
(G.A)



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni