Maternul și secțiile de pediatrie vor funcționa într-un nou spital, construit de la zero

În sfârșit, după ani fără nicio perspectivă de mai bine pentru Matern și secțiile de pediatrie, administrația județeană vine cu vești bune. Deși necesitatea realizării unui nou spital a fost dezbătută îndelung, până acum, nu s-a înaintat nici un proiect.  CJA a anunțat însă, săptămâna aceasta, că alocă primele fonduri pentru construirea de la zero a unui nou spital, în curtea Spitalului Județean. Mai precis, vorbim de o unitate spitalicească care va reuni sub acelaşi acoperiş toate specializările pentru copii, inclusiv cele de matern! Potrivit celor de la CJA, în şedinţa de săptămâna viitoare a Consiliului Judeţean, bugetul de venituri-cheltuieli al judeţului va fi rectificat pentru demararea documentaţiei tehnice. Practic, primii pași pentru această investiție de importanță majoră se fac deja. Conducerea Spitalului Județean subliniază importanța acestui proiect.
Banii necesari construirii noului spital vor fi alocați de Compania Naţională de Investiţii, care a cuprins acest proiect în lista-sinteză a instituţiei. În urma câtorva runde de consultări cu specialiştii din domeniu, medici, administraţie publică, Consiliul Judeţean a găsit soluția pentru reunirea tuturor specialităţilor de pediatrie, Obstetrică-Ginecologie şi Neonatologie sub acelaşi acoperiş.
Iustin Cionca susține că investiţiile în zona clinică de pediatrie, obstetrică-ginecologie şi neonatologie vor fi mult mai vizibile în momentul construirii noului spital. „Noul spital va avea secţii de Obstetrică-Ginecologie şi Neonatologie, Chirurgie Infantilă, Pediatrie şi se va construi în curtea Spitalului Judeţean. Valoarea estimată a investiţiei este de 40,2 milioane de euro. S-a discutat despre alocarea fondurilor necesare iniţierii documentaţiei tehnice pentru realizarea investiţiei. Medicii ne-au relatat nevoile din acest domeniu sensibil. O parte din clădirea actuală a Spitalului Matern este revendicată de foştii proprietari, de aceea nu putem realiza acolo investiţii substanţiale. Apreciez implicarea conducerii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă în acest proiect şi a medicilor secţiilor de Pediatrie, Obstetrică-Ginecologie şi Neonatologie. Este o muncă de echipă şi rezultatele se văd”, a spus Iustin Cionca.
Conducerea Spitalului Județean – „Proiectul este o soluție
la probleme mari”
Noul spital ce va fi construit ar fi al doilea după unitatea medicală din Grădiște, destinată bolnavilor de TBC. Prin construcția acestuia din urmă, Aradul a devenit singurul judeţ din România care a construit un spital public nou, de la zero, cu fondurile Consiliului Judeţean. ,,Ne bucurăm că proiectul construirii unei clădiri destinate secțiilor pentru copii prinde contur. Primele discuții despre acest proiect au avut loc la începutul acestui an, la Consiliul Județean Arad, la inițiativa președintelui Iustin Cionca. Mă bucur că într-un timp atât de scurt a găsit pârghiile necesare pentru alocarea primilor bani și a obținut includerea Spitalului pe lista-sinteză a Companiei Naționale de Investiții. Construirea unei asemenea clădiri înseamnă rezolvarea uneia dintre cele mai mari problemele ale spitalului nostru. Consiliul Județean, care investește în dotarea cu aparatură performantă, a înțeles nevoile noastre și s-a implicat total în modernizarea spitalului, ceea ce, până la urmă, înseamnă salvarea de vieți sau mai puțină suferință”, a spus ec. Carmen Lucuța, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.
De asemenea, Mircea Onel, directorul medical interimar al SCJU Arad a subliniat, la rândul său, că: „Parteneriatul cu președintele Consiliului Județean, Iustin Cionca, are ca rezultat acest proiect important, pe lângă altele deja lansate sau care urmează să pornească în perioada următoare. Un asemenea spital este necesar în Arad. În momentul în care toate secțiile de copii vor fi în același corp de clădire, mămicile și copiii nu vor mai trebui să se deplaseze dintr-o parte în alta pentru diferite proceduri medicale”
Noi proiecte pentru sistemul
medical arădean
Administrația județeană mai are proiecte ample pentru sistemul medical. S-a anunțat aprobarea spre finanțare a două proiecte ale Consiliului Judeţean Arad. Asta ar însema construirea unui nou spital de Psihiatrie la Căpâlnaș. De asemenea, celălalt proiect prevede realizarea unei noi unități spitalicești pentru Oncologie, în municipiu.
Nu în ultimul rând, CJA a anunțat că va investi în refacerea secţiei de Cardiologie, precum și în secţiile Boli Infecţioase, din bani europeni.