Două noi ecografe au intrat în dotarea Secției Obstetrică și Ginecologie a Spitalului Județean

Arădencele vor avea parte de condiții mai bune în cadrul Secției Clinice Obstetrică și Ginecologie a Spitalului Județean. Două ecografe performante au intrat în dotarea unității spitalicești. În urmă cu câteva zile, CJA informa despre ecograful cumpărat pentru Secția Chirurgie Generală I, un aparat fabricat anul acesta, performant, în valoare de 180 de mii de lei. În prezent se fac demersurile necesare pentru achiziționarea unui alt ecograf care să funcționeze în ambulatoriul de specialitate. De această dată a fost prezentată o altă investiție importantă, la Secția Clinică Obstetrică Ginecologie,  în valoare de 415.310 lei. „Este vorba despre două ecografe performante 2D, pe care lucrează medici primari și specialiști cu competențe în ecografie. Aparatura este binevenită pentru secția noastră deoarece pacientele trebuiau să meargă dintr-o clădire în alta pentru a fi supuse investigațiilor medicale. Acum pot beneficia de cele necesare în fiecare corp de clădire. Apreciem aceste investiții însă dezideratul major, atât al meu cât și al întregului colectiv, este construirea unui sediu pentru maternitate“, a explicat dr. Gheorghe Furău, medic șef Secție Clinică Obstetrică Ginecologie.
Unul dintre aparate a fost instalat în cadrul Compartimentului Ginecologie iar al doilea funcționează la Compartimentul Obste­trică.