Momentul adevărului

Încep cu un dialog, aparent banal, între două surori. Una aici, în România, cealaltă, în Germania. Pe baza proverbului german „stilizat” – Ein Mann, ein Wort… Eine Frau, eine Wörterbuch (în traducere: Un bărbat, un cuvânt… O femeie, un dicţionar) – discuţia dura de ceva vreme. La un moment dat, partea germană sare ca arsă: „Ce-i azi? Marţi? Închid, că tre’ să vină «sticla»”! De fapt, era ziua când trebuia să vină maşina care colecta deşeurile din sticlă. Doar sticla, nu şi metalul sau cartonul, cum se întâmplă la noi, într-o bulibăşală totală. La noi, s-a introdus de ceva timp un aşa-zis sistem de colectare selectivă a deşeurilor. Adică într-o parte (şi o anumită zi de colectare) deşeurile menajere, iar în cealaltă parte (şi zi, desigur) sticla, metalul şi cartoanele, de-a valma. Şi chiar dacă gospodarul pune separat – cum este normal şi indicat – hârtia, metalul respectiv sticla, oricum toate ajung în acelaşi „malaxor”, iar selecţia se face (dacă se face) tot manual. În ţările cu tradiţie în selectarea deşeurilor, sistemul funcţionează altfel, metodic, iar abaterile de la reguli se soldează cu amenzi usturătoare. Acum, se întrevede şi la noi o aplicare mai tranşantă a procesului de selectare a gunoiului. Proiectul, finanţat din bani europeni, se apropie de final. Se trece, cum s-ar spune, la execuţie. S-a semnat deja primul contract, pentru o parte semnificativă a Aradului, cu impact asupra circa 60% din populaţia judeţului. Cu alte cuvinte, selectarea de până acum a fost un fel de probă, un fel de test. De-acum începem să ne aliniem şi noi la rigorile europene. Sau ar trebui! Nu doresc să fiu Gică contra, dar implementarea proiectului nu va fi uşoară. Pe hârtie, totul arată OK, totul pare simplu. Însă, acest „simplu” trebuie să fie aplicat la nivelul fiecărei gospodării, la nivelul fiecărui ce­- tăţean. Ceea ce înseamnă nu doar implementarea unui proiect, ci a unei educaţii, schimbarea unei mentalităţi. Sunt convins că arădenii vor răspunde acestei cerinţe, fie şi datorită faptului că… suntem arădeni. Că în acest colţ de ţară suntem mai europeni decât multe alte judeţe, că spiritul occidentului, însoţit de o disciplină prusacă, se mulează mult mai bine pe caracterul arădeanului decât pe cel al botoşăneanului sau al ialomiţeanului (am dat două exemple aleatorii, dar din zone „folclorice» deloc întâmplătoare). „Mai bine”, însă nu perfect. Vor exista şi la noi sincope, vor exista, probabil, amenzi. Dar important este că, încet-încet, ne aliniem şi noi la cerinţele europene şi vom sări şi noi când va fi „marţi” pentru că e sinonim cu „sticlă”. Sau „joi”, cu „metal”. Poate că termenul de „cerinţe europene” pare unul imperativ, dar chiar este. Intrarea în Uniunea Europeană înseamnă drepturi, dar şi obligaţii, privind la modul general. În particular, pe principiul proverbului românesc „comandă cine plăteşte muzica”, UE are dreptul să ne ceară o reglementare a politicii de gestionare a deşeurilor, chiar să ne şi pedepsească financiar, fie şi din simplul motiv că europenii ne-au dat fondurile necesare pentru acest proiect. Totul e să arătăm că putem deveni şi noi „nemţi”.