Un om, cât un ANCOM

De multe ori în viaţă am avut prilejul să văd destule  începuturi anunțate cu surle și trâmbițe. Ele țineau sus și tare steagul schimbării și cu textul ,, Vom fi altceva decât ce ați văzut până acum”. Și, în 99% dintre cazuri, proiectele începute au fost mai anemice decât precedentele. Față de care se raportau și față de care spuneau că vor face o diferență precum cea dintre o căruță și un automobil. Vorba unui bun prieten: ,,Au început prin  a-și propune de a fi alt­ceva și au sfârșit prin a fi mai răi decât cei dinaintea lor”. În esență cam asta  este România. Vom face totul într-un viitor… incert. Poate și de asta nu avem măcar o mie de kilometri de autostradă. Nici irigații. Însă toate acestea încep de la fiecare om în parte. Iar unul dintre aceștia este și fostul premier Sorin Grindeanu. Care a generat mai multe premiere. Una neplăcută și cel puțin ciudată în care nu se mai dădea dus de la fotoliul de prim –ministru, de a trebuit ca pesediștii să-și dinamiteze propriul Guvern. Atunci spunea vrute și nevrute despre Dragnea. Și despre școală cum  a făcut-o și a sfârșit prin a spune că, Eu  am unde să mă duc”. O afirmație  bună,  care arată că un om este  bine pregătit profesional. Săpân pe sine și încrezător în forțele sale. Spre deosebire de Dragnea, care dacă n-ar fi  în politică ar fi mai nimic. Asta se înțelegea și se întmâpla prin iunie. Și datele omului chiar conduceau spre această direcție. În treacăt fie spus, este un fapt că la acest moment printre cei mai bine plătiți angajați sunt cei din bănci. Dar nu economiștii, ci matematicienii care în general întocmesc felurite analize și statistici pentru consiliile de  administrație ale acestor  bănci, pentru decizii strategice. Iar salariile sunt printre cele mai mari, chiar și pentru o țară din Europa de Vest. Numai că sigur, nimeni nu-ți dă nimic pe gratis. Totul e calculat. Iar leafa aia, cu multe zeroruri în coadă presupune și anumite opreliști. Dar hotărârea și cuvintele grele ale lui Grindeanu păreau a rupe ireversibil toate legăturile cu PSD. Chiar și pentru Opoziție a devenit frecventabil. De genul – Grindi e de acum #rezist și alte asemenea… reevaluări. Timpul a trecut, exclusul Grindeanu nu și-a găsit… cadența și iată-l aum la porțile ANCOM–ului pentru a fi director. Și toate semnalele duc acolo încât  nu va  avea probleme în  a fi  propulsat pe funcție, pentru șase ani. Leafa , leafă, trai pe vătrai. Nu e mare presiune, ca și cum ai fi analist la o mare  bancă. Totuși nu putem trece peste inadecvare. Nu mai poți fi amploiat, după ce ai  fost prim-ministru. E exact ca la Băsescu: după două mandate de președinte, a fi senator este este ca și cum ai pune leul să care desagii ciobanilor, precum un măgar de stână. Culmea e că Grindeanu  a fost propus de  Tudose, premierul care i-a succedat în funcție. Da, așa e la noi: ne oțărâm și după aia pupat Piața Independenței. Iar Grindeanu a sfârșit la fel: a clamat că e din alt aluat și când colo ce să vezi: din #rezist, a devenit… băiat bun. Că nu credem că la ANCOM se referea când zicea că are unde se duce.