Glad Varga: „A avea sau a nu avea infrastructură de alimentare a vehiculelor electrice, asta-i întrebarea!”

Comisia pentru transporturi şi energie şi Comisia economică, industrii şi servicii ale Senatului au adoptat  Raportul comun de res­pingere a propunerii legislative privind asigurarea infrastructurii de alimentare pentru vehiculele electrice. Motivele invocate sunt legate de inexistenţa unui studiu de fundamentare, care să justifice numărul de staţii de încărcare şi de existenţa unui act normativ secundar, prin care se aprobă ghidul de finanţare a unui program de promovare a infrastructurii de transport rutier nepoluant, finanţat din Fondul pentru mediu.
„Aşadar, ruptă complet de realitate, majoritatea PSD-ALDE din aceste Comisii are probleme existenţiale. În condiţiile în care în România, numărul vehiculelor electrice comercializate este în creştere substanţială faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut  şi chiar Guvernul PSD-ALDE acordă subvenţii pentru achi­ziţionarea de vehicule electrice prin programul Rabla, membrii acestor comisii consideră că, pentru asigurarea unei reţele naţionale cu un număr decent de staţii de incărcare este nevoie de un studiu de fundamentare amănunţit. În faţa evidenţei şi a studiilor şi ten­dinţelor europene din acest domeniu, nu pot decât să înţeleg că parlamentarii PSD-ALDE vor încă un studiu la sertar, un studiu pe care să îl realizeze eventual o firmă de… casă”, spune deputatul Glad Varga.
Pe de altă parte, numărul maşinilor second-hand importate a ajuns la 400.000 de la începutul anului, iar poluarea
atmosferică în marile oraşe depăşeşte limitele admise. „Există în legislaţia secundară o serie de ghiduri de finanţare aprobate pentru diverse măsuri de reducere a poluării, finanţate prin Fondul de mediu. Mai departe însă de simpla lor existenţă, nu se întâmplă nimic. Concluzia este aceeaşi. Coa­liţia PSD-ALDE se mulţu­meşte cu «a fi» – la putere, la butoane, în cărţi ş.a. şi stă de(o)parte de «a face»“, a conchis Glad Varga.
(G.C.)



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni