Un mare român

de Victor Sava

De aproape zece ani merg spre locul de muncă pe acelaşi drum. Deşi sunt de­seori agasat de mulţimea elevilor, părinţilor, maşinilor, ori poliţiştilor locali urmez cu sfinţenie ruta stabilită. Pe această arteră, ce mărgineşte Mureşul pe de-o parte şi Bulevardul Revoluţiei pe de alta, sunt amplasate trei licee prestigioase şi câteva instituţii publice ale Aradului. De aceea în zielele serbărilor şcolare strada este impracticabilă. Probabil aţi ghicit, e vorba de Bulevardul General Dragalina.
Deşi acest bulevard este unul dintre cele mai circulate artere ale Aradului, puţini dintre noi au curiozitatea, ori timpul necesar pentru a se întreba cine este acest general şi de ce bulevardul poartă numele acestuia? Multe dintre marile oraşe ale ţării au numit străzi în onoarea generalului Ioan Dragalina, chiar dacă unele poartă greşit numele de Ion (sic!) Dragalina. În Oraviţa liceul din localitate poartă numele generalului, iar în Caransebeş a fost ridicată o frumoasă statuie a acestuia, amplasată în parcul central cu acelaşi nume.
Aşadar, cine a fost generalul Dragalina? Ioan Dragalina (ortografia corectă fiind Drăgălina) s-a născut în 1860 la Caransebeş, pe atunci în Imperiul Habsburgic. La fel ca tatăl său, a urmat cariera militară. În 1876 Ioan Dragalina urmează cursurile şcolii de cadeţi din Timişoara, iar mai apoi fiind repartizat unui regiment cu garnizoana la Pola, azi oraş în Croaţia. Demn de precizat că regimentul respectiv era format în proporţie de 75% din ostaşi români din Banat. Ca urmare a revoltei populaţiei din Bosnia şi Herţegovina din 1882, armata austro-ungară a intervenit în forţă. Printre unităţile mobilizate s-a numărat şi cea a cadetului-ofiţer Ioan Dragalina. Pe parcursul campaniei acesta s-a comportat vitejeşte salvând de la moarte doi ostaşi, fiind citat de două ori pe armată pentru „deosebit curaj”; pentru aceste fapte a primit medalia de argint „Pentru vitejie”, clasa a II-a. La finalul campaniei a fost
înaintat la gradul de sublocotenent şi a intrat la Şcoala de Război de la Viena. Un an mai târziu, după absolvirea şcolii, a fost repartizat Regimentului 43 ce avea sediul în Caransebeş. Până în 1887 când avea să plece definitiv în România, Ioan Dragalina s-a remarcat ca fiind un ofiţer competent, îndeplinind totodată funcţia de adjutant al regimentului. După cum se putea întrezări, sublocotenentul Ioan Dragalina avea în faţă o carieră promiţătoare. Cu toate acestea a decis să plece în România, împreună cu întreaga familie.
Încadrat în armata română acesta a servit timp de patru ani în cadrul diverselor unităţi din Bucureşti, fiind înaintat la gradul de locotenent. În 1891 este mutat la Craiova şi începe sarabanda peregrinărilor prin toate cotloanele uitate ale ţării. De la Craiova este mutat la Soreni, apoi la Celari, Islaz, Caracal, Vaslui, Ploieşti şi Cernavodă. Până să ajungă înapoi în Bucureşti aveau să treacă aproape 20 de ani. În tot acest timp Ioan Dragalina a servit în cele mai îndepărtate sate fără să crâcnească. Datorită înaltei sale ţinute morale şi profesionale, în 1908 este înaintat la gradul de locotenent-colonel şi desemnat comandant al Şcolii Militare de Infanterie Bucureşti.  În această funcţie a fost alături de elevi şi cadre zi de zi, ieşind în evidenţă prin spiritul său pedagogic. Nu a fost greu să iasă în evidenţă, deoarece mare parte din înalţii ofiţeri de la acea dată erau preocupaţi de cu totul alte probleme. Spre exemplu comandantul Şcolii Speciale de Artilerie, Geniu şi Marină, locotenent-colonelul Eremia Grigorescu, era văzut de elevi doar la ocazii speciale.
Odată cu intrarea României în Marele Război, Ioan Dragalina era deja general, iar la 11 octombrie 1916 preia conducerea Armatei 1. Până la moartea sa eroică generalul avea să înfăptuiască numeroase acte de vitejie în calitatea pe care o avea. Pe când era comandantul Diviziei I de Infanterie a purtat lupte victorioase pe valea Cernei, la Orşova şi Porţile de Fier, aflându-se de multe ori în mijlocul soldaţilor. Totodată a ocupat culmile muntoase Alion, Ozoina şi Dranic, reuşind să-şi menţină poziţiile. Pe 11 octombrie îl înlocuieşte pe generalul Culcer la comanda Armatei 1 şi reuşeşte să respingă ofensiva germană şi austro-ungară de pe Valea Jiului. În aceste împrejurări, generalui este grav rănit şi moare pe 24 octombrie, fiind înmormântat cu funerarii naţionale.
În definitiv, de ce îl consider pe Ioan Dragalina o floare rară printre ofiţerii români şi de ce ar merita o mai mare cinstire a memoriei? Alături de generalul David Praporgescu a fost singurul general român căzut la datorie pe parcursul Primului Război Mondial, cu toate că celelalte ţări combatante au avut generali omorâţi în acţiune cu zecile şi sutele. Acest fapt, dar şi altele, ne spune că majoritate generalilor români erau aşa cum se zicea pe atunci „de salon”, ei remarcându-se prin relaţiile suspuse şi prin faptul că băteau soldaţii (practică frecventă pe atunci). Spre deosebire de aceştia, generalul Dragalina era apropiat de subalterni şi încerca să le facă viaţa cât mai uşoară, iar din punct de vedere profesional era un ofiţer desăvârşit.
Cred că două scurte povestioare reflectă întru totul viaţa generalului. Prima întâmplare se petrecea în 1901 pe când servea ca maior în Vaslui, sub conducerea viitorului mareşal Prezan. Datorită caracterului asemănător, cei doi militari s-au împrietenit şi zilnic maiorul Dragalina stătea cu orele în biroul lui Constantin Prezan. Ce făceau ei acolo? N-o să vă vină să credeţi. Dragalina îl învăţa „de la A la Z” pe Prezan tactica şi strategia militară. După cum preciza mai târziu viitorul conducător militar al României în Marele Război „astfel tot ceea ce am ştiut şi aplicat în cursul războiului ca şi comandant de armată şi apoi ca şef al Marelui Cartier General, de la el am învăţat; nimic în plus, fiindcă nu am avut nevoie.”
Cea de-a doua poveste s-a desfăşurat pe parcursul mai multor ani, dar îşi are începutul în 1914. Atunci, la examenul de obţinere a gradului de general, Ioan Dragalina a soluţionat în modul cel mai iscusit cu putinţă tema unui presupus atac asupra poziţiilor româneşti de la Oituz. Trei ani mai târziu, când armata română era retrasă în Moldova, germanii atacau Oituzul. În acele momente generalul Prezan şi-a amintit de soluţia pe care Dragalina o dăduse şi ordinele bătăliei au fost date în concordanţă cu aceasta. Aşadar, Prezan recunoştea, în modul cel mai onest cu putinţă, că victoria de la Oituz i se datorează în mare parte generalului Dragalina, mort de aproape un an.
Dacă mareşalilor Averescu şi Prezan, ori generalului Grigorescu le sunt alocate spaţii în mai toate manualele şcolare, sau sunt deseori evocaţi ca eroi ai Marelui Război, numele generalului Ioan Dragalina abia dacă este amintit în vreo două compendii de istorie din perioada comunistă. Deşi în perioada interbelică eroicele sale fapte erau încă pe buzele tuturor, perioada comunistă a marcat prigoana împotriva familiei acestui mare general. Astăzi, Ioan Dragalina este prea puţin cunoscut în mediul public, iar faptele sale par a fi de mult uitate.
Ar trebui ca noi, cei ce anul viitor sărbătorim centenarul Marii Uniri, să cinstim aşa cum se cuvine memoria unui mare român, care a dat totul pentru ţară şi nu a aşteptat nimic în schimb.



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni

  • Opritsa Dragalina-Popa

    Multumesc din suflet, Domnule Sava, pentru articolul Dumneavaoastra pe cat de adevarat pe atat de emotionant. Asa este… Generalul Ioan Dragalina, erou al Primului Razboi Mondial, soldatul care si-a dat viata pentru Romania Mare, este acum doar un scurt paragraf in istoria contemporana. In periodata comunista, a fost trecut sub tacere, fiindca numele lui aminitea de de fiul sau, Generalul Corneliu Dragalina, care luptase eroic importiva Armatei Rosii, ajungand pana la portile Stalingradului.

    Mormantul Generalului Dragalina de la Bellu Militar – Bucuresti, monument national, este in decadere, neingrijit de ani de zile.

    Romania pare sa-si fi uitat eroii.

    Inca odata mii de multumiri,

    Opritsa Dragalina-Popa (nepoata Generalului Dragalina)
    Elk Grove, California

    • Victor Sava

      Mult stimata Doamna,

      Ma bucur ca a ajuns pana la dumneavoastra modesta contributie privitoare la Generalul Dragalina.
      Sper ca viitorul sa-i rezerve eroului Ioan Dragalina atentia si pretuirea pe care o merita. Poate ca acum, la aproape 100 de ani de la Marea Unire romanii vor deveni constienti de aportul major al Generalului la istoria tarii.

      Stimata Doamna, va multumesc pentru tot ceea ce tatal Dumneavoastra si intreaga familie Dragalina a facut pentru Romania.

      Va doresc multa sanatate,
      Victor Sava