Ouăle lui Tarzan – drama apreciată de critici, în premieră, la Cinema Arta

În premieră, cinefilii arădeni pot viziona o dramă bine cotată de cri­ticii de film. Este vorba de Ouăle lui Tarzan (Tarzan’s Testicles), cel mai recent film al regizorului Alexandru Solomon. Acesta ajunge la Cinema Arta vineri, 10 noiembrie, de la ora 19.00.
Prezentat în premieră mondială anul acesta la Festivalul Internațional de Film de la Karlovy Vary şi de curând intrat în cinematografele din țară, Ouăle lui Tarzan este „un film despre utopii, o dramă metaforică în care se împletesc destinele asemănătoare ale maimuțelor și oamenilor“.
Având în vedere faptul că filmul este proiectat în premieră intrarea se va face pe bază de bilet.
Biletele pot fi achiziționate în avans de la Cafeneaua Literara Joy’s (de luni până vineri între orele 12.00-23.00)  precum şi de la Cinema Arta înainte de începerea filmului. Un bilet întreg costă 10 lei, iar cel redus pentru elevi, studenți şi pensionari – șapte lei.
Acest eveniment este organizat de Centrul Municipal de Cultură Arad în colaborare cu Asociaţia CitiZenit şi face parte dintr-o iniţiativă pe termen lung de revitalizare a cinematografelor arădene.
Despre film: „Suhum este capitala Abhaziei, o mică republică nerecunoscută oficial, aflată pe malul oriental al Mării Negre. Pe o colină deasupra orașului se întinde parcul unui institut medical de cercetare pe maimuțe, înființat de sovietici în anii ‘20. Legenda spune că a fost înființat pentru crearea unui hibrid între om și maimuță. Creatura nu a fost zămislită niciodată, la fel cum nici Omul Nou al comunismului nu s-a născut. Astăzi, oamenii și maimuțele sunt captivi într-un teritoriu răvășit de război și decenii de cruzime, fiind și unii și alții victimele unor serii de experimente nereușite”.