Ambasadorul Statelor Unite a apreciat dezvoltarea economică locală

Excelența Sa Hans G. Klemm, ambasadorul Statelor Unite în România, s-a aflat miercuri, 8 noiembrie 2017,  într-o vizită la Arad.  Oficialul american s-a întâlnit în Sala Regele Ferdinand a Palatului administrativ cu reprezentanții administrației publice locale:  primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, prefectul judeţului Arad,  Florentina Horgea și vicepreședintele Consiliului Județean Arad, Sergiu Bâlcea.
În cadrul întrevederii, primarul Gheorghe Falcă i-a prezentat ES Hans G. Klemm situația socio – economică a Aradului – populația, salariați activi, nivelul scăzut al șomajului, bugetul municipiului, faptul că Aradul înregistrează excedent comercial, PIB-ul / cap de locuitor, nivelul exporturilor. Nu în ultimul rând, edilul a vorbit şi despre economia Aradului,  conectată la cea europeană printr-o dezvoltată infrastructură rutieră și feroviară.
Un punct important al discuțiilor a fost fuziunea companiei Astra Rail din Arad cu, compania americană Greenbrier, ES Ambasadorul Statelor Unite în România apreciind atât  dezvoltarea economică a Aradului cât și faptul că administrația locală este un partener de încredere al investitorilor străini.
Totodată, în cadrul întreve­derii, primarul municipiului Arad
l-a invitat pe domnul Ambasador la evenimentele ce vor fi organizate cu prilejul  Centenarului Unirii, când va avea loc și o prezentare a evoluției economiei arădene în decursul celor 100 de ani de la Marea Unire. ES Ambasadorul Statelor Unite în România și-a manifestat deschiderea pentru a sprijini aceste activități și disponibilitatea de a accepta invitația făcută de  administraţia locală.
Primarul Gheorghe Falcă și vicepreședintele Sergiu Bâlcea l-au însoțit apoi pe ES Hans G. Klemm într-o vizită la sediul companiei Astra Rail unde a avut loc o intâlnire informală cu conducerea companiei și un tur al facilităților de producție existente aici.
Ambasadorul Statelor Unite  s-a aflat pentru a doua oară la Arad după ce anul trecut, cu ocazia primei vizite oficiale efectuate în municipiul nostru, a făcut o bogată donație de cărți pentru Biblioteca județeană.
(G.C.)



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni