Cionca: „La Bocsig voturile PNL au fost împărțite în mai multe direcții”

„În ședința BPJ s-a analizat raportul echipei de campanie de la Bocsig. Concluzia este una foarte simplă, dreapta a fost divizată la aceste alegeri parțiale. Din șapte candidați, șase au fost de dreapta și evident voturile au fost împărțite în mai multe direcții. Cel mai probabil dacă toți ne-am fi unit sub un singur candidat am fi reușit să batem adversarul de stânga. Din nefericire doi dintre colegii noștri, cu două zile înaintea depunerii candidaturii au ales să candideze în afara partidului. Este vorba despre domnul Pătrăuță care a candidat independent și domnul Miclăuș care a candidat din partea USR.
Strategia noastră inițială era să aducem un om nou, tânăr care să candideze la funcția de primar în Bocsig, alături de domnii Miclăuș și Pătrăuță să facă echipa care să bată PSD-ul la aceste alegeri. Din păcate lucrurile au luat o altă întorsătură.
Important este faptul că și așa am coborât PSD-ul la un procent mult mai mic față de anul trecut, de la locale. Atunci, candidatul lor a câștigat cu 60%, iar acum au coborât la 46% în doar 17 luni. Asta demonstrează clar trendul descendent pe care se află PSD în acest moment“, a spus  prim-vicepreședintele PNL Arad, Iustin Cionca. Acesta a ţinut să precizeze că în ceea ce privesc vinovații pentru scorul luat de PNL la Bocsig, cred că nu este corect să arătăm cu degetul către o persoană sau mai multe, vina trebuie asumată de toți cei din echipa de conducere a filialei Arad. „Blamarea domnului ­Abru­dan a fost o eroare, o greșeală de comunicare gestionată prost, care nu se va mai repeta.
De acum înainte știm exact ce avem de făcut pentru a câștiga Bocsigul în 2020 și ne concentrăm pe reconstrucția filialei locale” a conchis Iustin Cionca.    (G.C.)



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni