Glad Varga: „Generaţii întregi de dieteticieni şi nutriţionişti nu îşi pot exercita profesia”

În timp ce în România 55% din populaţie este supraponderală, iar incidenţa obezităţii creşte rapid, fiind cu 14% mai mare decât în 1990, preocuparea Guvernului pentru acest domeniu tinde spre zero.
Rata ridicată a sărăciei şi lipsa educaţiei în domeniul nutriţiei se numără printre principalii factori care generează creşterea numărului persoanelor afectate de obezitate. ,,Guvernul Tudose este departe de a întreprinde ceva pentru combaterea sărăciei şi din contră, după cum am văzut, adoptă măsuri ce vor duce la adâncirea acestui fenomen. Nici pentru educarea populaţiei, coaliţia de guvernare nu a făcut nimic, deşi există soluţii la îndemână, cu efecte pe termen lung. O astfel de măsură constă în implementarea pre­vederilor Legii nr. 256/2015 privind exercitarea profesiei de dietetician, precum şi înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Dieteticienilor din România. Conform articolului 2 al actului normativ, «în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare, Ministerul Sănătăţii, cu consultarea instituţiilor de învăţământ superior care au un program de licenţă acreditat în specializarea de nutriţie şi dietetică, trebuia să procedeze la emiterea normelor metodologice», acestea urmând a fi aprobate prin hotărâre a Guvernului. În luna mai 2017, normele menţionate au fost supuse dezbaterii publice, pe pagina de internet a Ministerului Sănătăţii. Suntem în luna noiembrie şi proiectul de hotărâre de guvern se află în acelaşi stadiu. Astfel, promoţiile de dieteticieni licentiaţi începând cu anul 2010 în universităţile din România au apreciat momentul adoptării în anul 2015 a actului normativ de exercitare a profesiei dar, din păcate, nici până astăzi, acesta nu poate fi pus în aplicare în absenţa normelor metodologice.
Iată cum, din nepăsare şi incompetenţă, mii de absolvenţi nu sunt integraţi pe piaţa muncii, deşi au dobândit cunoştinţele specifice necesare pentru exercitarea profesiei de nutriţionist sau dietetician. Sper ca întrebarea pe care am adresat-o domnului Florian Dorel Bodog – ministrul Sănătăţii să îi reamintească importanţa promovării actelor normative subsecvente, care în general sunt norme şi normative, fără de care implementarea legilor este imposibilă. Şi să îi atragă atenţia asupra obezităţii, care se manifestă mai ales în rândul grupurilor vulnerabile – copii şi populaţie afectată de sărăcie”, a spus deputatul liberal, Glad  Varga.
(G.C.)



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni