Gheorghe Seculici pledează pentru reprezentarea camerelor de comerț în comisiile locale de dialog social

Gheorghe Seculici, președintele Camerei de Comerț și Industrie Arad susține inițiativa Camerei de Comerț și Industrie a României prin care se solicită includerea unui reprezentant al camerelor de comerț județene în componența comisiilor locale pentru dialog social. Asta, în condițiile în care,  la începutul lunii, Camera de Comerț și Industrie a României a transmis Ministerului Consultării Publice și Dialogului Social o propunere de modificare a Legii 62/2011 a dialogului social cu privire la includerea unui reprezentant al camerelor de comerț județene în componența comisiilor locale pentru dialog social. De altfel, președintele CCIA a participat la o întâlnire cu ministrul Gabriel Petrea, cu care a discutat despre necesitatea modificării legii în acest sens. „În calitate de vicepreședinte al CCIR și de președinte al CCIA Arad consider că propunerea înaintată privind includerea unui reprezentant al camerelor de comerț județene în componența comisiilor locale de dialog social este utilă și necesară, motiv pentru care am susținut-o în cadrul întâlnirii avute cu ministrul pentru dialog social. Această completare a comisiei aduce în dezbatere un reprezentant recunoscut instituțional al mediului de afaceri județean și va facilita și armoniza dialogul comunității de afaceri cu decidentul politic”, susține Gheorghe Seculici. Potrivit reprezentanților camerelor de comerț, prin reprezentarea acestor entități în comisiile locale de dialog social, se va contribui la sprijinirea dezbaterilor și discuțiilor pe marginea subiectelor economice și comerciale reale, întâlnite în teritoriu, prin furnizarea de informații și expertiză din partea instituțiilor camerale județene, instituții care mențin un dialog permanent cu membrii și cu întreaga comunitate de afaceri din județele în care își desfășoară activitatea. „Camera de Comerț și Industrie a României a arătat că dezvoltarea și consolidarea dialogului dintre camerele de comerț și autoritățile publice va conduce la o mai bună furnizare a serviciilor publice către oamenii de afaceri și, implicit, un răspuns coerent al comunității de afaceri la politicile publice, nivelul de reprezentativitate al Camerelor de Comerț cuprinzând toate sectoarele de activitate, indiferent de forma de organizare și dimensiunea economică”,
(L.Ș.)



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni