Perle, rubine, inele cu diamante și bani, ridicate de polițiști, în cadrul unui dosar de corupție

Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au ridicat 64.200 de euro, 31.000 de USD, 5.000 de lire sterline, 4.500 de franci elvețieni, 500 g de aur, 110 g de perle, 200 g de rubine și 2 inele cu diamant, de la persoane cercetate pentru fapte de corupție. 120 de cadre didactice și studenți dintr-o instituție de învățământ superior din Arad au fost audiate. Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au continuat, în perioada 6 -10 noiembrie a.c., activitățile de urmărire penală în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări față de cadre didactice implicate în promovări fraduloase de examene.

Nu mai puțin de 120 de persoane, cadre didactice și studenți din cadrul unei universități din Arad, au fost audiate, fiind cercetate sub aspectul săvârșirii de infracțiuni de corupție. Totodată, au fost puse în executare 3 mandate de percheziție asupra a 3 casete de valori deținute de către doi dintre cei cercetați în cauză, la unități bancare de pe raza județelor Arad și Timiș, în urma cărora au fost indisponibilizate mai multe bunuri, pentru a fi confiscate. Bunurile urmează a fi evaluate patrimonial, în vederea confiscării. Reamintim că, în data de 26 iulie a.c., polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice și ai Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au efectuat 106 percheziţii domiciliare, într-o cauză în care 36 de persoane sunt cercetate pentru săvârșirea de infracțiuni de corupție. În urma perchezițiilor, au fost ridicați peste 350.000 de euro, înscrisuri și sisteme informatice utile cauzei. Ca urmare a administrării probatoriului, 6 persoane au fost reținute, dintre care 3 au fost ulterior arestate preventiv și 3 arestate la domiciliu, iar față de alte 9 persoane s-a dispus măsura controlului judiciar.



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni