Cod portocaliu la CET-uri: fără ajutorul Guvernului, Aradul riscă să rămână, săptămâna aceasta, fără apă caldă și căldură

Arădenii care au rămas să se încălzească în sistem centralizat riscă, începând de săptămâna aceasta, să se confrunte cu o situație extrem de neplăcută. Potrivit conducerii celor două CET-uri, CET Arad și CET Hidrocarburi, datoriile cumulate în ultima perioadă ar putea duce la imposibilitatea furnizării căldurii și apei calde.
Un prim semnal de alarmă a fost tras joi, de Daniel Doble, Directorul CET Arad, care cerea Guvernului subvenţii direct pentru producătorii în cogenerare. Doble transmitea prin intermediul unui comunicat de presă că se impune modificarea în regim de urgenţă a Legii 325/2006 operațiune care trebuie urmată adoptarea unei strategii energetice naţionale adaptată realităţilor la nivel european şi mondial. „Avem nevoie de o strategie energetică naţională foarte clară. Fără măsuri urgente şi cu reglementările existente în domeniul distribuţiei gazelor  şi energiei electrice în România vor dispărea aproape în totalitate centralele electro termice care funcţionează pe gaz şi cărbune. Acestea asigura aproximativ 40% din energia electrică pentru ţara noastră. Nu se poate da vina la nesfârşit pe managementul local al CET-urilor. Dacă toate centralele au probleme la nivel naţional, înseamnă că avem o problemă de sistem pe care nu mai putem să o ignorăm. România din punct de vedere a potenţialului hidrografic se află pe locul 26 în Europa şi doar Porţile de Fier 1 şi 2 sunt rentabile, respectiv pot da o cantitate semnificativă în sistemul energetic naţional. Nu avem politici naţionale şi o strategie energetică implementată iar consecinţele se văd în preţurile care cresc şi care se reflectă în industrie, agricultură, servicii. În acest fel, pierdem la capitolul competitivitate. O ţară care prosperă se bazează pe energie ieftină pentru producătorii din industrie, agricultură. Importurile de energie scumpă vor conduce la falimentul multor companii, societăţi comerciale şi vor genera probleme sociale foarte delicate, pentru că populaţia nu va putea suporta costurile pentru asigurarea unui minim de confort – apă, gaze, energie electrică, energie termică. Cred că noi, specialiştii din domeniu trebuie să tragem un semnal de alarmă şi să cerem Guvernului, Parlamentului să intervină până când nu este prea târziu”, a spus directorul Daniel Doble.
La parametri reduși
O zi mai târziu, și Victor Ciulean, directorul CET Hidrocarburi, se alătură demersului inițiat de Daniel Doble. Într-un comunicat de presă comun, cei doi lasă să se înțeleagă că situația este de-a dreptul dramatică la cele două CET-uri, susținând cu subiect și predicat că municipiul riscă să rămână fără căldură și apă caldă, începând de săptămâna aceasta. Singura soluție ar fi, în opinia celor doi, primirea unui ajutor de urgență din partea Guvernului. „Conducerile CET Arad şi CET Hidrocarburi solicită de urgenţă sprijinul Guvernului, într-o situaţie extrem de delicată. Datoriile acumulate au ajuns într-un punct în care este în pericol iminent sistarea activităţii CET, încetarea furnizării căldurii şi apei calde către populaţie şi agenţii economici. În urma unei şedinţe a Consiliului de Administraţie, s-a reuşit achiziţionarea unei cantităţi de gaze pentru a asigura funcţionarea până luni inclusiv, la parametri reduşi. Dacă CET nu va primi finanţare imediat, Aradul poate să rămână fără căldură şi apă caldă de săptămâna viitoare”, se arătă în prima parte a comunicatului semnat de cei doi. În continuare, Doble și Ciulean vorbesc despre ajutorul primit de-a lungul timpului de la Primărie, despre faptul că au avut întâlniri cu reprezentanți ai Guvernului și cu parlamentari și că fără ajutor, arădenii vor fi lăsați în frig. „În ultimii ani, am primit sprijin din partea Primăriei Arad, care a permis funcţionarea CET şi furnizarea agentului termic pentru arădeni. Recent, am avut o serie de discuţii cu parlamentari şi reprezentanţi ai Guvernului, în care am arătat situaţia grea în care ne aflăm şi pericolul iminent de a sista furnizarea căldurii şi apei calde în Arad. Aşteptăm un sprijin concret şi din partea Guvernului. Solicităm prin intermediul mass-media intervenţia de urgenţă a Guvernului şi administraţiei locale care să permită funcţionarea CET în continuare”, se mai arată în comunicat.
Pe de altă parte, trebuie spus că având în vedere sumele imense pe care urmează să le piardă municipiul și județul în urma revolu­ției fiscale inițiate de Guvernul PSD, ar fi un gest de normalitate ca o parte din bani să fie alocați de urgență, pentru rezolvarea crizei de la CET-uri.