CJA, în China: eficientizarea sistemului medical, atragerea de companii aeriene și investițiile – temele discuțiilor bilaterale

Autoritățile arădene sunt interesate să aplice din modelul luat de la chinezi, pentru eficientizarea sistemului medical. De asemenea, se au în vedere parteneriate pentru atragerea de investitori. Reprezentanții Consiliului Județean participă la discuții cu oficialităţi din Provincia Fujian, China, iar pe agenda întâlnirilor se găsește și Aeroportul Arad.  CJA propune un parteneriat cu două companii aeriene chineze.
În aceste zile, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca abordează mai multe probleme cu oficialităţi din Provincia Fujian, aflată în zona estică a Chinei, o provincie interesată de o colaborare cu Aradul. Delegaţia arădeană a sosit în China după o călătorie de peste 24 de ore şi a avut în aceeaşi zi primele întrevederi oficiale.
Viceguvernatorul executiv al Provinciei, Zhang Zhinan, l-a primit duminică pe Iustin Cionca într-o întâlnire importantă la Fuzhou, în capitala Provinciei Fujian. La rândul său, preşedintele Casei Româno-Chineze filiala Arad, prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, membru al delegaţiei arădene, a propus viceguvernatorului editarea unor volume care să ajute cele două popoare să se cunoască mai bine prin intermediul culturii, iniţiativă susţinută imediat de oficialul chinez.
Parteneriate strategice
În cadrul întâlnirii, Wang Tianming, director general al Directoratului pentru Relaţii Internaţionale din Fujian, a semnat cu Andrei Ando, director executiv al Consiliului Judeţean Arad, o scrisoare de intenţie în vederea stabilirii de relaţii de prietenie între Arad şi Fujian, în următoarele domenii: economie, comerţ, ştiinţă şi tehnologie, educaţie, sănătate publică şi sport. Scrisoarea de intenţie va fi supusă atenţiei aleşilor locali din cele două regiuni administrative.
„Suntem aici deoarece anul trecut Ambasada Republicii Populare Chineze la Bucureşti a organizat o vizită de documentare la Fujian, la care a participat un coleg de-al nostru, şi am înţeles atunci că există dorinţă şi preocupare pentru stabilirea unei relaţii mai strânse cu Aradul. Sunt preşedintele Consiliului Judeţean de un an şi jumătate.
Mi-am stabilit ca obiectiv deschiderea internaţională a judeţului nostru, iar unul dintre partenerii strategici pe care mi-i doresc este China. L-am primit pe Excelenţa Sa, Ambasadorul Chinei la Bucureşti, oameni de afaceri din China, medici şi profesori universitari. Unii au stabilit deja relaţii de colaborare cu universităţile arădene, cu Camera de Comerţ sau cu Casa Româno-Chineză. Academia de Dans de la Beijing a dat un spectacol extraordinar la Arad, de foarte mare succes. Judeţul nostru este înfrăţit, de 20 de ani, cu Hainan. La sfârşitul acestei săptămâni, voi semna cu Guvernatorul Shen Xiaoming un calendar comun de evenimente pentru anul 2018, fiindcă în opinia mea colaborarea trebuie să aibă avantaje de ambele părţi. Îmi doresc ca în cel mai scurt timp să propunem şi Provinciei Fujian un astfel de calendar. Vă mulţumesc că putem semna astăzi un acord care prefaţează viitoarea noastră înfrăţire. Aradul este un oraş istoric care a ştiut permanent să îşi respecte partenerii şi angajamentele. Ce vă propunem noi sunt afaceri fezabile, bune, precum şi o invitaţie concretă de a vizita Aradul şi a vedea la faţa locului ce potenţial are judeţul nostru, aflat la intersecţia dintre Europa Centrală şi cea de Est, cu cea mai bună legătură rutieră şi pe cale ferată cu vestul continentului” – a spus Iustin Cionca.
Conducerea CJA are o şedinţă de lucru cu directorul spitalului public din Fujian şi cu echipa sa de conducere. Acesta vizitează secţiile de Cardiologie, Pediatrie şi Interne din cadrul unităţii medicale, dar va avea o întâlnire şi cu producători de aparatură medicală şi mobilier medical. Interesul Consiliului Judeţean Arad în acest domeniu este justificat de faptul că instituţia finanţează Spitalul Judeţean Arad, unde are în proiect construirea unor secţii noi, printre altele Pediatrie, Oncologie și Psihiatrie, după ce, în ultimii ani a investit 22 de milioane de euro în lucrări la spital şi achiziţionare de echipamente şi aparatură medicală. Viceguvernatorul Provinciei Fujian a declarat în cadrul întâlnirii cu preşedintele Consiliului Judeţean Arad că îşi doreşte o extindere a relaţiilor cu Europa de Est, iar România este statul cel mai puternic din această regiune. Viceguvernatorul a apreciat faptul că Aradul a cumpărat autobuze produse în Fujian şi a solicitat preşedintelui Consiliului de Administraţie al companiei producătoare să se întâlnească cu Iustin Cionca şi să prezinte cele mai noi autobuze electrice produse pentru piaţa internaţională. Viceguvernatorul a solicitat şi conducerii grupului Xiamen Airlines, cel mai mare operator aviatic din Provincie, să programeze o întâlnire cu preşedintele Consiliului Judeţean Arad, având în vedere că această companie urmărește și extinderea pe piața europeană.