Violator ridicat de polițiști: individul a fost condamnat la 16 ani de pușcărie pentru că a violat șase copii

Un violator de 59 de ani a ajuns acolo unde îi este locul. La Pușcărie. Individul, pe numele său Gheorghe Colompar, a fost ridicat, la sfârșitul săptămânii trecute de polițiști și trimis în spatele gratiilor, având în vedere că a fost condamnat la 16 ani de închisoare pentru că a violat șase copii.
„Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu cei ai orașului Sântana au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii.
Polițiștii au depistat, pe raza localității Sântana, un bărbat de 59 de ani, pe numele căruia magistrații Judecătoriei Chișineu-Criș au emis un mandat de executare a pedepsei închisorii de 16 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de viol. Bărbatul a fost depus în Penitenciarul Arad”, susțin reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
Colompar a fost trimis în judecată, în primăvară, de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Chișineu-Criș, iar la începutul toamnei și-a aflat sentința. „Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş, prin rechizitoriul din 25.04.2017, au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Colompar Gheorghe, in stare de arest preventiv sub aspectul săvârşirii a şase infracţiuni de viol. Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, în data de 02.03.2017, în intervalul orar 20:30-22:00, inculpatul Colompar Gheorghe a întreținut relații sexuale orale cu un număr de şase copii, cu vârste cuprinse între 8 și 12 ani, respectiv persoanele vătămate B.E., C.M.I., B.I.F., R.N.A., C.M. și D.E.A., sub amenințarea unor violențe și profitând de vârsta frageda a persoanelor vătămate”, anunțau la vremea respectivă procurorii.
Conform anchetatorilor, individul i-a ademenit cu dulciuri pe cei mici, i-a pus să stea lângă pat, după ce i-a dezbrăcat, i-a obligat să-i facă sex oral, apoi cu unii a întreținut și raporturi sexuale. Totul a ieșit la iveală când familia copiilor a depus o plângere la Poliție. Acum Colompar își va petrece o bună parte a zilelor care i-au mai rămas în spatele gratiilor, dacă nu va beneficia de clemența guvernanților, care se arată de multe ori mai interesați de soarta pușcăriașilor, decât de cea a românilor cinstiți. Aproape sigur, ceilalți deținuți îl vor face însă să regrete amarnic ceea ce a făcut, având în vedere că este deja de notorietate modul în care sunt tratați pedofilii în Pușcărie.