Permanenta demolare…

Ce va aduce noul an mai ales în ce priveşte salariile din mediul privat este o întrebare care stă pe buzele unei imense majorităţi. Va fi mai bine? Va fi mai rău? În scurt timp vom simţi realitatea. Cert este că de mai bine de un sfert de secol suntem într-o continuă căutare şi, mai ales, demolare. Nu s-a construit mai nimic durabil, care să treacă prin mai multe guvernări. Să se dezvolte, să crească, să ţină. Ceva despre care să se poată spune: da, a rămas ceva. Ceva care să dureze, ceva care să fie cu adevărat util şi să aducă o creștere calității vieții. Da, așa trebuie gândită fiecare investiţie. La noi toți, dar absolut toți care s-au perindat pe la putere au început prin a dărâma ce au făcut predecesorii lor. Sigur, probabil au fost şi multe chestii neinspirate, dar ceva bun trebuie să fi făcut fiecare. Nu, se începe, aproape invariabil cu ,,noi avem o altă strategie pentru chestiunea x sau y”. Şi mai toți au gândiri şi mari strategii pentru un viitor mult prea îndepărtat. Dar nu prea ştim ce şi cum vom face mâine. Câteodată nici azi. E ca în Meşterul Manole. Sau, ca la CFR. Ne propunem linii de mare viteză, pe care să se circule cu 160 de kilometri la oră. Asta în timp ce acum, viteza medie este undeva la 50 de kilometri pe oră. Nu mai bine ar fi să ne pro­punem pentru început, o medie ceva mai realistă? Aşa ceva la 80 de kilometri pe oră. Şi nu doar în acest domeniu. Mai toți știu, din trecutele experiențe, că șansele să nu iasă nimic valoros sunt mult mai mari decât de a ieși ceva. Asta pentru că nu există o viziune comună, la care tot spectrul politic trebuia să-şi dea consensul. Şi dacă s-a ajuns la un numitor comun lucrurile să meargă în această direcţie. Pentru ca să vedem ceva concret. Care să treacă examenul timpului şi să fie cu adevărat folositor oamenilor. Să aducă un plus. Asta măcar în câteva chestiuni esențiale cu impact major asupra omului. La asta mă gândeam în goana mașinii prin județ. Imagini pe care le-am avut în faţa ochilor de sute de ori. Acum însă ele îmi păreau altfel, deși drumul dintre Arad şi Șiria era la fel e rău ca acum două decenii. În care nu s-a făcut ceva care să reziste în timp. În schimb, mi-a sărit în ochi planul general după care erau croite, de pe vremea administrației habsburgice localitățile: o stradă principală şi o ramificație de străzi paralele între ele şi perpendiculare pe cea principală, cu casele construite la linie. Şi asta la fel în toate aşezările. Asta a fost posibil pentru că exista o gândire unitară, valabilă pentru tot imperiul, iar regulile erau strict respectate. Simplu, iar rezultatele au rămas şi acum după trei secole. Cam asta este dife­rența şi poate şi explicația că în timp ce ,,ăia“ construiau catedralele de piatră, noi făceam fortificaţii din pământ even­- tual întărite cu lemn. Ceva care nu putea dura oricum peste secole. La fel şi acum facem, strategii peste strategii, dar nu avem încă o mie de kilometri de autostradă. Cam aici suntem. Într-o permanentă demolare…