Gheorghe Falcă: „Cerem respect pentru administrația locală, pentru cetățeni și pentru România!”

La Congresul Ligii Aleșilor Locali (LAL) al Partidului Național Li­beral au participat peste 1.000 de liberali. Cei 12.225 de consilieri locali și județeni și cei 1.081 primari PNL au fost reprezentați de 978 de delegați. Aceștia au ales noua conducere a LAL și au adoptat rezoluțiile „Aniversarea Centenarului Marii Uniri” și „Buna guvernare locală”. Președintele PNL, Ludovic Orban, a transmis un mesaj de forță și încurajare pentru aleșii locali liberali în fața abuzurilor PSD.
Aradul a fost reprezentat de 51 delegați, toți membri ai administrației locale și județene. Printre liderii liberali arădeni s-au numărat președintele CJ Arad, Iustin Cionca și vicepreședintele CJ Arad, Claudia Boghicevici.
Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă a trasmis un mesaj de unitate, construcție și exemple de bune practici în ceea ce privește guvernarea locală: „Ne asumăm trei direcții; în primul rând este necesar să punem această guvernare în concordanță cu valorile noastre, în al doilea rând trebuie să vorbim despre greu­tățile noastre, generate de către PSD și proasta legislație, iar în al treilea rând să ne asumăm obiectivele PNL pentru o bună guver­- nare locală. Prin rezoluția «Buna guvernare locală» cerem respect pentru administrația locală, pen­tru cetățeni și pentru România!”.
Noua conducere a Ligii Aleșilor Locali PNL este formată din: Gheor­ghe Flutur, președinte Consiliul Județean Suceava – președinte; Adrian Ioan Veștea, președin­tele Consiliului Județean Brașov – prim-vicepre­ședinte consilii jude­țene; Dragoș Victor Chitic, primar municipiul Piatra Neamț – prim-vicepreședinte municipii; Mircea Moroșan, primar orașul Huedin – prim- vicepreședinte orașe; Alin Adrian Nica, primar comuna Dudeștii Noi, Timiș – prim-vicepreședinte comune; Dumitru Boroș, primar municipiul Bârlad – vicepreședinte Regiunea Nord-Est; Paul Cristea, primar comuna Șendreni, Galați – vicepreședinte Regiunea Sud-Est; Adrian Florin Dobre, primar municipiul Ploiești – vicepre­ședinte Regiunea Sud Muntenia; Valerian Alexie, primar comuna Mateești, Vâlcea – vicepreședinte Regiunea Sud Vest; Nicolae Florin Oancea, primar municipiul Deva – vicepreședinte Regiunea Vest; Dan Tarcea, viceprimar municipiul Cluj-Napoca – vicepreședinte Regiunea Nord-Vest; Horațiu Dumitru Răcuciu, primar orașul Săliște, Sibiu – vicepreședinte Regiunea Centru; Narcis Cătălin Constantin, primar orașul Măgurele, Ilfov – vicepreședinte Regiunea București-Ilfov.
Mai trebuie mențioant că primarul orașului Pecica, Petru Antal a fost ales membru titular în structura de conducere a LAL.
(G.C.)



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni