Explozie la un imobil din Sebiş: o femeie a fost rănită

O explozie s-a produs, sâmbătă după-amiază, la o casă din orașul Sebiş, iar în urma deflagraţiei o femeie de 60 de ani a suferit arsuri şi a fost transportată la spital, conform Mediafax. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, o explozie s-a produs la o casă din localitatea Sebiş, cel mai probabil din cauza unor acumulări de gaze. Explozia nu a fost urmată de incendiu. O femeie în vârstă de 60 de ani a suferit arsuri de gradele 1 şi 2 pe faţă, mâini şi torace. Aceasta a fost preluată de echipajul SMURD al Detaşamentul Sebiş şi transportă la spitalul din localitate. Ulterior, victima a fost transportată la UPU Arad.                             (C.G.)



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni