Minivacanță neagră pe șosele: trei oameni au murit și patru au fost răniți

Mai multe accidente, dintre care unul tragic, au avut loc pe șoselele arădene în minivacanța de 1 Decembrie. Trei persoane au murit într-un accident petrecut la Șimand, din cauza unei depășiri neregulamentare.  Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Arad, din primele cercetări la fața locului, s-a stabilit faptul că joi, în jurul orelor 17.00, un tânăr de 19 ani, din Sintea Mare, a condus pe DN79 dinspre Arad înspre Șimand, iar la km 23 + 100 m, a depășit neregulamentar o coloană formată din autovehicule, a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un autotractor în cuplu cu semiremorcă, condus regulamentar de un bărbat de 38 de ani, din județul Dolj. În urma accidentului, a rezultat decesul unui bărbat de 47 de ani, din Sintea Mare și a unei femei de 66 de ani din localitatea Chișineu-Criș. De asemenea, a fost rănită grav o altă femeie de 44 de ani, pasageră în autoturism și șoferul autoturismului. Tânărul de 19 ani a murit la spital, în noaptea de joi spre vineri. Potrivit reprezentanților ISU Arad, la accidentul rutier pe DN 79 Arad-Oradea, a intervenit Detașamentul de Pompieri Arad cu 2 echipaje, unul descarcerare, unul SMURD, terapie intensivă mobilă, iar în momentul sosirii echipajelor la locul accidentului au găsit patru victime, doi bărbați și două femei. Dintre cele patru victime, două erau încarcerate și decedate. Celelalte victime au fost preluate de către echipajul SMURD și un echipaj al SAJ.
Neatenția la volan și consecințele ei
Vineri, în jurul orei 21.00, un alt accident a avut loc în municipiu, care s-a soldat cu rănirea ușoară a unui copil de cinci ani.  Se pare că, un bărbat de 44 de ani, din Vladimirescu, a condus un autoturism pe Bulevardul Revo­luției, și în fața unei pizzerii a efectuat manevra de mers înapoi fără a se asigura, fiind acroșat de un autoturism condus de un tânăr de 28 de ani, din Arad, care se deplasa în direcția Podgoria. În urma coliziunii, autoturismul acroșat a fost proiectat într-un alt autoturism, parcat. Urmarea evenimentului rutier a fost rănirea ușoară a copilului, pasager în autoturismul acroșat.
Un șofer aflat sub influența băuturilor alcoolice a provocat un accident, sâmbătă, în localitatea Zimand Cuz.  „Din primele cer­cetări la fața locului, s-a stabilit că în această seară (n.r. – sâmbătă), în jurul orei 20,00, un bărbat de 47 de ani, cetă­țean polonez, a condus un autoturism pe DN 79, pe raza localității Zimand Cuz, în direcția Arad, iar la Km 9+850 m nu a păstrat o distanță su­ficientă, intrând în coliziune cu un autoturism condus în aceeași direcție de un bărbat de 30 de ani, din Șofronea. În urma coliziunii a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto și a unei tinere de 26 de ani, din autoturismul accidentat“, a declarat agent șef adjunct Claudia Iuga, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Po­liție Județean Arad. În urma testării cu aparatul alcooltest a șo- ferului vinovat, a rezultat o alcoolemie de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. De menționat că, în urma ninsorii de duminică, mai multe mașini au ieșit în decor din cauza poleiului. De asemenea, au avut loc mai multe tamponări.