Maiorul SRI, condamnat cu suspendare pentru trafic de droguri

Maiorul SRI acuzat de trafic de droguri a fost condamnat de Tribunalul Arad la doi ani și jumătate de închisoare cu suspendare pentru trafic ilicit de droguri de risc și de mare risc. Sentința a fost pronunțată luni, 4 decembrie a.c.. Conform soluției Tribunalului Arad: „În baza art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și a art. 15 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 396 alin. 10, raportat la art. 375 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul M.C.S. , la pedeapsa de: – 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de risc și mare risc, fără drept, în formă continuată. În baza art. 2 alin. 1 și 2 teza finală din Legea nr. 143/2000, raportat la art. 67 alin. 2 Cod penal, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a şi b Cod penal, pe o durată de 2 ani, calculată de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. Pe durata şi în condiţiile art. 65 alin. 1 Cod penal, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a şi b Cod penal, ca pedeapsă accesorie. În baza art. 396 alin. 5, raportat la art. 16 alin. 1 lit. a Cod procedură penală, achită pe inculpatul de mai sus, pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare fără drept de operaţiuni (deţinere) cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, pretinzând sau disimulând că acestea sunt autorizate potrivit legii sau a căror comercializare este permisă de lege, prevăzută de art. 17 alin. 1 din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 15 din OUG nr. 78/2016 În baza art. 91, 92 Cod penal, suspendă executarea pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani. De asemenea, magistrații l-au condamnat pe P.E. la pedeapsa de 2 ani de închisoare, pentru trafic ilicit de droguri de risc, în același timp menținând măsura arestului preventiv în cazul său.



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni