Pe scurt

Comercializa țigarete de contrabandă

Polițiștii Biroului de Ordine Publică au depistat luni o femeie care comercializa țigarete de contrabandă. Polițiștii au depistat într-o piață din municipiu, o femeie din Arad, în timp ce oferea spre comercializare 1.000 fire țigarete netimbrate corespunzător, susceptibile că ar fi provenit din contrabandă. Întreaga cantitate de țigarete a fost indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor, femeia fiind sancționată contravențional conform legii 12/1990, cu amendă în valoare de 5.000 de lei.

             

 

A condus fără permis și sub influența alcoolului

Polițiștii din Bocsig împreună cu cei ai postului de poliție Bîrsa au depistat luni în trafic, un bărbat care conducea fără permis și sub influența alcoolului. Polițiștii au depistat pe DN79 A, între Mânerău și Bocsig, un bărbat din Ineu, în timp ce conducea un autoturism fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și având o alcoolemie de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conform procedurii, s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, pe numele celui în cauză fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism sub influența alcoolului și fără a deține permis de conducere.

 

 

Șoferi amendați

În doar 24 de ore de misiuni, poliţiştii rutieri au aplicat amenzi în valoare de 35.000 de lei. Oamenii legii au efectuat, atât în municipiu cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 87 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 35.000 de lei. Dintre acestea, 22 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, 65  pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate, efectuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice. De asemenea, au fost reţinute 6 permise de conducere și 2 certificate de înmatriculare.



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni