Doliu Naţional: Regele Mihai I s-a stins din viaţă la vârsta de 96 de ani

Regele Mihai I s-a stins din viaţă la vârsta de 96 de ani, ieri, la ora 13.00, la locuinţa sa din Aubonne (Elveţia). În urmă cu un an, fostul suveran a fost diagnosticat cu o boală incurabilă, leucemie cronică, şi tot atunci a anunţat că se retrage din viaţa publică.
„La căpătâiul Regelui a stat, până în ultima clipă, Alteţa Sa Regală Principesa Maria,
În această seară, la ora 19, Custodele Coroanei va face o declaraţie de presă
Trupul Regelui va fi depus în Holul de Onoare al Castelului Peleş iar slujba de înmormântare va avea loc la Curtea de Argeş, în noua Catedrală”, se spune într-un comunicat al Casei Regale.
În 5 noiembrie, Principesa Margareta şi Principele Radu au plecat de urgenţă în Elveţia, după ce starea Regelui Mihai s-a agravat.
Printr-un Comunicat, Casa Regală anunţa: „Starea generală a Regelui Mihai s-a agravat şi prezintă o slăbiciune accentuată, cu o scădere semnificativă a rezistenţei (…) În această săptămână, Familia Regală va avea o rundă de întâlniri cu medicii Majestăţii Sale, pentru a discuta tratamentul curent al Regelui şi pentru a primi sfatul lor în circumstanţele actuale.”
Regele Mihai I s-a născut pe 25 octombrie 1921, la Sinaia, ca fiu al Regelui Carol al II-lea şi al Reginei-Mamă Elena, şi a domnit între 1927 şi 1930, prin intermediul unei Regenţe, precum şi între 1940 şi 30 decembrie 1947, când a fost silit să abdice şi să plece în exil.
A fost unul dintre puţinii foşti şefi de stat în viaţă din perioada celui de-al Doilea Război Mondial.
Fiu al principelui moştenitor Carol, Mihai a moştenit de la naştere titlurile de principe al României şi principe de Hohenzollern-Sigmaringen (la care a renunţat mai târziu).
Grav bolnav, Regele Mihai a decis să se retragă din viaţa publică pe 2 martie 2016, în favoarea Principesei Moştenitoare Margareta a României.
Consiliul Regal a luat notă de starea de sănătate a Majestăţii Sale, care a fost supus unei operaţii chirurgicale. Diagnosticele puse de echipa medicală au fost: „carcinomepidermoid metastazant” şi „leucemie cronică”. Majestatea Sa a urmat un tratament complex şi solicitant, care l-au împiedicat să apară în public, având nevoie de o perioadă de refacere.
Regele Mihai I a decis să transmită următorul mesaj: „În ultimele săptămâni, am primit vestea unui serios diagnostic medical. Această situaţie vine în anul în care Familia şi Ţara sărbătoresc 150 de ani de la fondarea Dinastiei şi a Statului Român modern. Sunt sigur că fiica mea, Margareta, Custodele Coroanei, va găsi înţelepciunea şi forţa de a mă reprezenta şi de a duce la îndeplinire toate acţiunile mele publice. Am cerut Consiliului Regal să-şi continue menirea şi să prezinte sfatul său Custodelui Coroanei.”
Soţia sa, Regina Ana a murit, pe 1 august 2016, la vârsta de 92 de ani, la Spitalul din Morges, în Elveţia. Sicriul cu trupul neînsufleţit al reginei a ajuns în ţară pe 9 august.
Mihai I, rege al României, după moartea bunicului său Ferdinand
Mihai a devenit pentru prima dată rege al României în 1927, după moartea bunicului său Ferdinand, întrucât tatăl său renunţase în decembrie 1925 la tron şi rămă­sese în străinătate. Minor fiind, atribuţiile regale erau îndeplinite de o regenţă, care nu s-a ridicat la nivelul problemelor vieţii politice, întoarcerea inopinată şi ilegală din iunie 1930 a lui Carol neîntâmpi­nând rezistenţă. Detronat de tatăl său, Mihai a primit titlul creat ad-hoc de Mare Voievod de Alba-Iulia. Următorul deceniu a fost marcat de exilul mamei sale, pe care putea să o vadă doar câteva săptămâni pe an, când o vizita la Florenţa. Privat de o veritabilă afecţiune familială, principele Mihai a beneficiat în schimb de o educaţie aleasă, dar nu a fost pregătit pentru domnie.
În septembrie 1939 a debutat al Doilea Război Mondial, iar anul 1940 a marcat sfârşitul României Mari, care a pierdut fără luptă, în decurs de câteva luni, Basarabia, Bucovina de nord, Herţa, Transilvania de nord-est şi Cadrilaterul. La 6 septembrie 1940, Carol al II-lea a fost obligat de noul prim-ministru, ge­neralul Ion Antonescu, să abdice şi să părăsească ţara, tronul revenindu-i a doua oară lui Mihai. Sub statul naţional-legionar, apoi sub regimul autoritar al lui Antonescu, regele nu avea nici o putere reală de decizie, fiind în permanenţă sub suprave­gherea serviciilor de informaţii. Nu a fost informat în prealabil asupra intrării României în război alături de Germania nazistă.
Când balanţa războiului s-a întors şi forţele sovietice au pătruns pe teritoriul României, regele Mihai a decis să salveze ce se mai putea salva şi a înfăptuit lovitura de stat de la 23 august 1944: arestarea lui Antonescu şi restaurarea Constituţiei din 1923. Uniunea Sovietică a tergiversat semnarea unui armistiţiu în septembrie 1944 până a ocupat întreaga ţară, începând procesul de impunere a sistemului său politic asupra noului satelit. Lipsit de sprijinul Marii Britanii şi Statelor Unite ale Americii, cu situaţia Transilvaniei ca mijloc de şantaj al ruşilor, regele a fost obligat în februarie 1945 să îl demită pe prim-ministrul anticomunist Nicolae Rădescu şi să-l numească pe Petru Groza la guvernare, care s-a dovedit un instrument docil în mâinile comuniştilor. În semn de protest faţă de abuzurile noului guvern, regele a intrat în aşa-numita „grevă regală”, refuzând să semneze decretele guvernului, care şi-a urmat însă nestingherit activitatea neconstituţională.
În aceşti ani, suveranul s-a profilat într-un simbol naţional al rezistenţei. Alegerile generale din noiembrie 1946 au fost fraudate de blocul comunist, care „le-a câştigat” detaşat, iar 1947 a marcat interzicerea şi decapitarea Partidului Naţional Ţărănesc, prin „înscenarea de la Tămădău”. La sfârşitul anului a venit rândul instituţiei monarhice să fie înlăturată: pe 30 decembrie 1947 regele a fost constrâns să semneze decretul de abdicare, în aceeaşi zi fiind proclamată repu­blica populară.
În ianuarie 1948 a plecat în exil, unde a încercat să pledeze cauza ţării sale, însă s-a izbit de un zid al obtuzităţii. S-a căsătorit cu principesa Ana de Bourbon-Parma şi s-au stabilit după mai multe peregrinări la Versoix, în Elveţia. Cuplul are cinci fiice, principesele Margareta, Elena, Irina, Sofia şi Maria. După Revoluţia din 1989 a fost oprit de regimul Ion Iliescu să se întoarcă în ţară, cu excepţia Paştelui din 1992, când a atras mulţimi entuziaste venite să-l vadă. De-abia sub preşedinţia lui Emil Constantinescu, în 1997, şi-a primit înapoi cetăţenia română. Ulterior, i-au fost retrocedate şi o parte din proprietăţi. Cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani, la 25 octombrie 2011, Mihai a ţinut un discurs în faţa camerelor reunite ale Parlamentului României. În martie 2016 a fost anunţată îmbolnăvirea lui de cancer şi retragerea din viaţa publică.
Exilul Regelui Mihai și al Reginei Ana a început odată cu revenirea de la nunta din Atena. Au locuit până la sfârșitul anului 1948 la vila Sparta, locuința Reginei-mame Elena. Din 1949, Regele Mihai și Regina Ana s-au mutat la Lausanne și apoi în Anglia, unde au locuit până în 1956.
Pentru a-și câștiga existența, Regele și Regina au construit o fermă de pui și un mic atelier de tâmplărie.
Familia Regală s-a întors în Elveția în 1956. Regele Mihai a semnat un contract cu compania aeriană „Lear Jeats and Co”, la Geneva. Familia s-a mutat la Versoix, un mic oraș de pe malul lacului Léman, la câțiva kilometri de Geneva. Aici a locuit peste patruzeci și cinci de ani și tot aici se află, pentru moment, casa familiei.
În anul 1958, Regele a oprit colaborarea cu „Lear”, iar un an mai târziu, a înființat o companie de electronică și de mecanisme automate denumită METRAVEL, pe care a vândut-o cinci ani mai târziu.
Din biroul său de la Versoix și, începând cu 2001, din cel de la București, Regele Mihai a militat pentru intrarea Romaniei în NATO și în Uniunea Europeană. Majestatea Sa a încurajat respectarea drepturilor omului, dezvoltarea economiei de piață, păstrarea culturii naționale, respectarea adevărului istoric, respectarea și garantarea proprietății private, consolidarea statului de drept și a democrației în țara noastră.
Regele Mihai și Regina Ana au locuit din 2004 la Aubonne, în Elveţia. De marile sărbători creștine și, în funcție de angajamentele Lor publi­ce, Majestățile Lor au ales să fie alături de cei dragi fie la Castelul de la Săvâr­șin, fie la Palatul Elisabeta.
(G.A.)



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni