Pe scurt

S-a urcat la volan fără permis

Polițiștii postului din Pilu au depistat în trafic, un tânăr care conducea fără permis. În data de 4 decembrie a.c., polițiștii au depistat în trafic, pe raza localității Vărșand, un tânăr de 18 ani, în timp ce conducea un autoturism fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Pe numele tânărului a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a deține permis de conducere.

             

 

Cercetați pentru furt calificat

Polițiștii postului din Bârzava au identificat doi bărbați, bănuiți de comiterea infracțiunii de tentativă de furt calificat. În data de 5 decembrie a.c., polițiștii au fost sesizați cu privire la încercarea a două persoane de a sustrage bunuri, dintr-un local de pe raza localității Bârzava. În fapt, cei doi tineri, de 19 și 27 de ani, -identificați la scurt timp de polițiști- prin dislocarea gratiilor și a geamului, ar fi pătruns în incinta unui local de pe raza localității fără însă a sustrage bunuri. Pe numele celor doi au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de furt calificat.

 

Șoferi amendați

În doar 24 de ore de misiuni, poliţiştii rutieri au aplicat amenzi în valoare de 30.000 de lei. Oamenii legii au efectuat, atât în municipiu cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 81 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 30.000 de lei. Dintre acestea, 26 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, 55  pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate, efectuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice. De asemenea, au fost reţinute 8 permise de conducere și 2 certificate de înmatriculare.



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni