Primarul Falcă susține că 98 % dintre taxele locale rămân neschimbate în 2018

„Din 2015, Municipiul Arad nu a mai mărit taxele, ele au fost doar actualizate”, este afirmaţia făcută de primarul
Gheorghe Falcă în deschiderea şedinţei ordinare de Consiliu Local Municipal de marţi. Cu acest prilej, acesta a făcut o scurtă prezentare proiectului de hotărâre privind nivelul taxelor şi impozitelor locale pentru anul 2018, aflat în procedură de transpa­renţă.
Ca urmare a modificării Codului Fiscal municipalitatea arădeană a fost nevoită să opereze o nouă actualizare. Cu toate acestea „noi suntem la jumătatea a ceea ce înseamnă minim şi maxim. Îi rog pe domnii politicieni când vorbesc despre  taxe şi impozite să se uite exact unde avem noi, sistemul de impozitare. Veţi vedea că o parte din taxe vor fi influenţate de Codul Fiscal”, a mai spus edilul Gheorghe Falcă, în replică la numeroasele afirmaţii potrivit cărora Aradul este unul dintre cele mai impozitate oraşe.
Afirmaţiile edilului Gheorghe Falcă sunt susţinute de valorile din tabelul alăturat cuprins  în proiectul de hotărâre privind nivelul taxelor şi impozitelor locale pentru anul 2018, la  capitolul  IMPOZITUL ȘI TAXA PE TEREN.
Nivelul impozitului pentru anul 2018
Nivelurile impozitului prevăzute de Legea nr.227/2015 sunt următoarele, ele fiind exprimate în lei pe hectar:

1    A    9.100        9.600        6.042 – 15.106
2    B    6.500        6.900        4.215 – 10.538
3    C    4.000        4.200        2.668 – 6.670
4    D    2.200        2.300        1.410 – 3.526

Mai mult decât atât, în 2018, aproximativ 98% din numărul total de taxe rămân neschimbate. Primarul Gheorghe Falcă atrage însă atenţia asupra unui aspect extrem de important, dar adesea ignorat atunci când este adus în discuţie nivelul taxelor şi impozitelor locale din municipiul Arad. Conform Codul Fiscal, impozitul pe teren se calculează luând în considerare suprafaţa terenului, rangul localităţii în care este amplasat terenul, zona şi categoria de folosinţă a terenului,  conform încadrării făcute de Consiliul Local. Potrivit legislaţiei în vigoare Aradul este o localitate de rang II, după Bucureşti care este de rang 0 şi Timişoara, Cluj-Napoca sau Craiova care sunt de rang I. Este şi motivul pentru care edilul Falcă, consideră improprie o comparaţie între taxele şi impozitele locale din oraşe de rang diferit.
(G.A.)



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni