Accident cu o victimă pe autostrada Arad-Timișoara

Un accident de circulaţie s-a produs, joi în jurul prânzului, pe autostrada A1 Timişoara – Arad, sensul de mers către Arad. Echipele de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Timiş au fost solicitate să intervină în cazul unui accident produs pe A1, la km 508, pe direcţia Timişoara – Arad, scrie banatulazi.ro. Accidentul s-a produs între un autotren şi autoutilitară, aceasta din urmă fiind proiectată într-un parapet. În autoutilitară se aflau două persoane dintre care una singură a avut nevoie de îngrijiri medicale, dar a refuzat transportul la spital. Potrivit ISU Timiș, la locul intervenției s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare, o autosanitară SMURD și 6 subofițeri din cadrul Punctului de lucru Pișchia. Circulaţia în zonă s-a desfăşurat pe o singură bandă timp de câteva zeci de minute.



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni