Vizită arhierească și slujbă de pomenire a Pr. Ioan Jidoi în Parohia Ortodoxă Română Radna

În Duminica a 27-a după Rusalii, cea de-a patra din Postul Crăciu­nului, Preasfinţitul Părinte Emilian Crişanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Aradului, a fost prezent în mijlocul credincioşilor din Parohia Radna, Protopopiatul Lipova.
La primele ore ale dimineții Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul a fost întâmpinat de un sobor de preoţi şi de mulţimea de credincioşi în faţa bisericii din Radna. Prezenţa Preasfinţiei Sale în Parohia Radna a fost prilejuită de împlinirea a 40 de la trecerea la cele veşnice a vrednicului Părinte Ioan-Terentie Jidoi, fost protopop al Lipovei şi paroh la biserica din Radna.
Cu acest prilej, Preasfinţitul Părinte Emilian Crișanul, a săvârşit Sfânta Liturghie Arhierească în Biserica „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, înconjurat de un ales sobor de preoţi. Din sobor au făcut parte: P.O. Pr. Adrian Zaha- Protopopul Ineului, P.C. Pr. Mircea Șirian-secretar Protopopiatul Lipova, P.C. Pr. Gheorghe Dehelean – preot pensionar, P. Cuv. Pr. Teoctist – Mănăstirea Feredeu, P.C. Pr. Aurel Jigovan-Căminul de bătrâni Arad, P.C. Pr. Florin Ardeuan- Parohia Chesinț şi Diac. Mircea Proteasa.
În cadrul Sfintei Liturghii, la momentul stabilit Preasfinția Sa a rostit un frumos cuvânt de învățătură pe baza textelor scripturistice din Duminica a 27-a după Rusalii (Tămăduirea femeii gârbove, Ap. Efeseni VI, 10-17; Ev. Luca XIII, 10-17), scoţând în evidență faptul că, după momentul în care Mântuitorul nostru Iisus Hristos a săvârșit această minune, deși era o zi de sărbătoare în acele vremuri (ziua Sabatului), tot așa și noi în zilele noastre nu trebuie să ne oprim dacă e zi de sărbătoare să facem fapte bune, fapte de milostenie, mai ales în această perioadă în care ne aflăm, perioadă a Postului Nașterii Domnului, perioadă în care suntem așteptați să ajutăm pe cei aflați în nevoie, pe cei săraci, pe cei care sunt în suferință, pe cei orfani, cu alte cuvinte pe toți cei care au nevoie de ajutor.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Emilian Cri­șanul a săvârșit slujba de pomenire a Pr. Ioan Jidoi, fost Protopop al Lipovei, la 40 de zile de la trecerea la cele veșnice înconjurat de P.Cuv. Arhim. Ilarion- starețul Sfintei Mănăstiri Feredeu, P.C. Pr. Mihai Octavian Blaj- Consilier Economic al Arhiepiscopiei Aradului, P.O. Pr. Flavius Petcuț- Protopopul Aradului, P.O. Pr. Adrian Zaha – Protopopul Ineului și preoții din Protopopiatul Lipova.
La sfârșitul Slujbei Parastasului, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul a rostit un bogat și înăl­țător cuvânt de învățătură, evocând în frumoase și alese cuvinte viața și personalitatea vrednicului de pomenire Pr. Ioan Jidoi, Protopop al Lipovei și Preot paroh al Parohiei Ortodoxe Ro­mâne din Radna în cei aproape 40 de ani de slujire, transmițând totodată arhiereștile binecuvântări și cuvânt de mângâiere ale Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, tuturor credincioșilor prezenți cât și familiei părintelui Ioan Jidoi.
PC Pr. Mircea Șirian a mulțumit pentru alesele momente de bucurie duhovnicească care au fost trăite prin prezența în mijlocul credincioșilor a Preasfințitului Părinte Emilian, asigurând, în primul rând pe Înaltpreasfințitul Părinte Timotei și totodată și pe Preasfințitul Părinte Emilian de fiasca supunere a preoților și deopotrivă a credincioșilor din Parohia Radna și Protopopiatul Lipova.
(M.Ș.)



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni