Povestea unui Rege

A fost odată o țară „dodoloață”, care tocmai se unise cu provinciile cotropite de imperiile vecine, după Primul Război Mon­dial și a fost un copil, un mic prinț, care se trăgea dintr-una dintre cele mai de seamă familii ale Europei. Mult prea devreme, la numai șase ani, copilul a devenit rege, pentru că tatăl său i-a părăsit mama și umbla hai-hui prin lume, împreună cu iubita care avea să-i marcheze existența. A fost începutul unei povești cu accente tragice pe alocuri, care a marcat puternic existența unei națiuni, Națiunea Română și destinul unui om care a jucat un rol extrem de important în Cel De-Al Doilea Război Mondial. Este povestea unui rege detronat de tatăl său, care i-a succedat ulterior părintelui la conducerea României, pentru a fi forțat să abdice la sfârșitul anului 1947 de bandele comuniste care s-au făcut stăpâne pe această țară sub pro­tecția tancurilor sovietice. Este povestea unui monarh, care l-a arestat pe șeful propriului Guvern pentru a scurta un război, dar a fost abandonat ulterior în partea estică a Cortinei de Fier chiar de către sir Winston Churchill, simbolul puterii Regatului Unit al Marii Britanii, al democrației britanice, premierul care a aruncat România în brațele lui Stalin, un dictator care nu a fost cu nimic mai prejos decât Hitler, ba chiar l-a întrecut pe führer, dacă ar fi să număram victimele fiecăruia.
Este povestea Regelui Mihai, un soț și tată exemplar, care s-a ferit din toate puterile să urmeze exemplul părintelui său Carol al II-lea. Este povestea unui rege forțat de împrejurări să își câștige pâinea de zi cu zi muncind ca un om de rând, un rege căruia nu i s-a terminat calvarul nici după Decembrie 1989, când tinerii acestei țări au ieși în stradă strigând „Vom muri și vom fi liberi” pentru a înlătura dictatura, dar nu au reușit decât să aducă la putere eșaloanele doi și trei ale Partidului Comunist Român, iar bătaia de joc la adresa unui suveran care a scris istorie a mai continuat câțiva ani. Încetul cu încetul însă, relațiile Regelui cu Statul Român au început să se normalizeze, Familia Regală a început să-și recupereze o parte din bunurile luate cu japca de comuniști, însă din păcate România nu a fost capabilă să-și recunoască Regele.
Cum este legea firii, bătrânul Rege a murit, iar sâmbătă a fost înmormântat după o serie de ceremonii impresionante, la care au participat zeci de mii de români. Nu sunt un monarhist habotnic, nu sunt nici măcar monarhist convins, dar nu pot să nu mă întreb cum ar fi arătat societatea românească, cum ar fi arătat România, dacă, după Revoluție, Regele ar fi domnit pentru a treia oară. Poate ar fi fost 28 de ani în care s-ar fi realizat mai multe, poate am fi avut o clasă politică ceva mai responsabilă, poate am fi fost și noi mai buni… Cu siguranță, Mihai I nu ar fi mulțumit minerilor după ce au venit „să facă ordine” în București, nu ar fi fost un rege jucător și nici nu s-ar fi amestecat în stradă cu băieții și fetele Haștag, ce acționează sub influențe străine, deși uneori protestele lor sunt justificate, dez­binând și mai mult societatea. Cu sigu­ranță ar fi fost un șef de stat respectat de toată lumea. Nu de alta, dar a fost respectat și iubit și fără a mai fi șef de stat. Ce dovadă mai bună poate fi decât propriile funeralii, când a fost condus pe ultimul drum de regi și regine, prinți și prințese, reprezentanții celor mai de vază și puternice familii din lume și ceea ce este mai important, de zeci de mii de români. În aceste momente, poate ar fi bine să ne gândim dacă nu ar trebui să dăm o nouă șansă monarhiei.
În încheiere, în semn de omagiu pentru cel care a fost ultimul suveran al României și ultimul mareșal al Armatei Române, cred că ar trebui să reflectăm la versurile Imnului Regal:
Trăiască Regele/ În pace şi onor/ De ţară iubitor/ Şi-apărător de ţară.//
Fie Domn glorios/ Fie peste noi, Fie-n veci norocos/ În război, război.//
O! Doamne Sfinte,/ Ceresc părinte,/ Susţine cu a Ta mână/ Coroana Română!// Trăiască Patria/ Cât soarele ceresc,/ Rai vesel pământesc/ Cu mare, falnic nume.// Fie-n veci el ferit/ De nevoi,/ Fie-n veci locuit/ De eroi, eroi.// O! Doamne Sfinte,/ Ceresc Părinte,/ Întinde a Ta mână/ Pe Ţara Română!