O șansă la viață, dată de membrii HYDRO (SAPA Profiles România)

Zilnic, mii de pacienţi din spitalele din România au nevoie de transfuzii de sânge pentru a supravieţui. Cu toate acestea, de cele mai multe ori ne gândim să donăm sânge doar atunci când cineva drag are nevoie sau când auzim despre o situație limită. De fapt, nevoia de sânge este una constantă.
De doi ani, angajații HYDRO Extruded Solutions România donează sânge pentru a oferi o șansă la viață. De două ori pe an, găzduim la sediul nostru din Chișineu-Criș, echipa Centrului de Transfuzie Arad. Astfel, angajații HYDRO nu sunt nevoiți să se deplaseze până în Arad în acest scop.
Am inițiat această acțiune ca urmare a unui incident rutier nefericit în care a fost implicat un angajat HYDRO acum câțiva ani, care a determinat o mobilizare generală în rândul tuturor membrilor companiei pentru donarea de sânge.
De fiecare dată, tot mai mulți angajați HYDRO se implică în campania de donare de sânge, anul acesta fiind atins numărul maxim de 50 de donatori. Recompensăm implicarea angajaților noștri cu mici articole promoționale (tricouri, pixuri, kit-uri de călătorii etc.), dar mai presus de tot, ce contează cel mai mult este recompensa sufletească pe care fiecare din noi o are atunci când știe că acțiunea sa face diferența.
Alege și tu să donezi sânge! Deocamdată nu s-a descoperit un înlocuitor al sângelui, așa că donarea este singura soluție pentru a putea face față nevoilor de sânge și elemente ale sângelui necesare terapeuticii transfuzionale. Medicii și chirurgii se bazează pe donare pentru a efectua, în fiecare zi, o serie de intervenții care salvează viața oamenilor sau o prelungesc.

20171128_093550 20171128_100143 20171128_100702

Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni