Aradul marchează 28 de ani de când a fost aprinsă flacăra Revoluției

Ca în fiecare an, perioada 21-23 decembrie este dedicată omagierii eroilor arădeni ai Revoluției din Decembrie 1989. Se împlinesc 28 de ani de la căderea re­gimului comunist. Prefectura a anunțat programul manifestărilor. Astfel, pe 21 decembrie, la fel ca în anii trecuţi, programul va începe la ora 7.40, la fosta fabrică de orologerie, unde momentul începerii Revoluţiei la Arad va fi marcat prin depuneri de coroane şi o slujbă religioasă. Manifestările vor continua la ora 8.40 la Biserica Paraclisul Martirilor – Arad, Piaţa UTA, cu o slujbă de pomenire.
Manifestările vor continua apoi la ora 9.00, la Troiţa Eroilor din cimitirul Eternitatea, la 9.30, la Crucea Eroilor din Piaţa Revoluţiei şi la ora 18:00, la Monumentul Eroilor – Arad, în Piaţa Revoluţiei.
În cea de a doua zi de manifestări, pe data de 22 decembrie, ceremonialul va începe la ora 11.00, în Piaţa Revoluţiei, la Monumentul Eroilor.
La ceremonial vor fi prezenţi reprezentanţi ai asociaţiilor de revoluţionari, ai administraţiei locale şi judeţene şi insti­- tuţiilor publice, ai partidelor politice, precum şi arădeni doritori să participe.
În jurul orei 12.00 vor avea loc acţiuni la sediul IPJ Arad, mai apoi, peste o oră, la Garnizoana Arad din Subcetate, iar la ora 14.00, la Monumentul Eroilor din Făt – Frumos.
Pe 23 decembrie, seria manifestărilor se va încheia la monumentul Toth San-dor – Arad, pe Faleza Mureșului, în apropierea Podului Decebal.
„Informăm reprezentanții instituțiilor, cultelor religioase, organizațiilor veteranilor de război și cadrelor militare în rezervă și retragere, partidelor politice, ONG-urilor, precum și persoanele fizice ori juridice care doresc să participe la evenimentele menționate în program, că se vor putea depune coroane sau jerbe de flori, în cadrul tuturor ceremoniilor. Coroanele sau jerbele vor trebui să respecte forma aprobată prin legislația în vigoare, respectiv să fie prevazute cu panglica tricoloră, având pe lenta stângă mesajul depunătorului (ex. Recunoștință eternă eroilor), iar pe lenta dreaptă numele acestuia (instituție, cult religos, asociație a veteranilor sau cadrelor militare, partid, ONG, persoană fizică ori juridică). Ceremoniile sunt organizate în colaborare cu toate asociațiile revoluționarilor arădeni, măsurile de ordine publică urmând să fie asigurate de structurile județene ale Ministerului Afacerilor Interne”, au anunțat reprezentanții Prefecturii.