Burse pentru studenţi şi cadre didactice acordate de Fundaţia pentru Medicină Celulară şi Moleculară din România

Biroul Fundaţiei pentru Medicină Celulară şi Moleculară din România, întrunit, zilele trecute, la Bucureşti, sub preşedinţia domnului prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Fundaţiei, a hotărât acordarea de burse studenţeşti şi burse unor cadre didactice, precum şi organizarea mai multor conferinţe şi simpozioane ştiinţifice internaţionale, pe parcursul anului 2018.
„Fundaţia pentru Medicină Celulară şi Mo­leculară din România a acordat un număr de şase burse, în cuantum de 500 euro/student, iar pentru anul viitor, 12 burse studenţeşti pentru efectuarea de stagii de practică la prestigioase instituţii de învăţământ şi cer­cetare din România şi străinătate. Patru cadre didactice vor beneficia de burse, în vederea efectuării unor stagii şi schimburi de experienţă la instituţii de cercertări ştiinţifice în Franţa şi Belgia, precum Universitatea Catolică din Louvain (Bruxelles)”, a subliniat prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Fundaţiei pentru Medicină Celulară şi Mole­culară din România, preşedinte al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.
Anul trecut, trei studenţi din cadrul Fa­cultăţii de Medicină a UVVG au primit burse, în valoare de 2000 euro/student, pentru a efectua un stagiu de practică la Institutul de Neuroştiinţe al Universităţii Catolice din Louvain.
„Biroul Fundaţiei pentru Medicină Celulară şi Moleculară din România a hotărât iniţierea şi sprijinirea financiară, în cursul anului viitor, a unor importante manifestări ştiinţifice: Conferinţa „Academician Laurenţiu M. Popescu”, pentru a omagia opera eminentului cercetător în domeniul Biologiei Celulare, Biologiei Moleculare şi Fiziopatologiei; Simpozionul „Academician Nicolae Cajal”, care va marca 100 de ani de la naşterea cunoscutului cercetător în virusologie. Simpozionul va cuprinde studii de caz din practica medicală românească și internațională, rezultate ale proiectelor de cercetare, prezentări din domeniul medicinei şi cercetării translaționale (genomică, biologie moleculară și celulară), precum şi Conferinţa „Academician Ştefan S. Nicolau”, creatorul şcolii române de virusologie. Fundaţia coordonează împreună cu Editura Internaţională John Wiley & Sons, Ltd (Londra) activitatea Revistei „Jurnalul de Medicină Celulară şi Moleculară” cu un indice de impact extrem de apreciat pe plan mondial”, a precizat prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Fundaţiei pentru Medicină Celulară şi Moleculară din România.



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni