Duminica a V-a din Postul Nașterii Domnului, la Mănăstirea Hodoș-Bodrog

În a cincea Duminică din Postul Nașterii Domnului, Sfânta Mănăstire Bodrog a primit nenumărați pelerini la Sfânta Liturghie, celebrată de un sobor de preoți și diaconi, în frunte cu Părintele Protosinghel Grigorie Timiș, starețul acestei sfinte mănăstiri istorice, martoră milenară la atâtea pagini de istorie bisericească și națională. Între preoții slujitori
s-au numărat Părintele Arhimandrit Nestor Iovan, ctitorul contemporan al acestei lavre monahale arădene. Sfânta slujbă a fost întregită de corala de monahi ai mănăstirii, care au reliefat prin erminia muzicală și colinde coordonatele și valențele spirituale ale muzicii bisericești, ca o cale a frumuseții, via pulchritudinis.
Nașterea Domnului este sărbătoarea în care strălucește în lume o „lumină mare” (Is. 9, 1), peste noi toți va strălucii lumina nașterii lui Iisus. Inima noastră este deja plină de bucurie pentru așteptarea acestui moment, acum, în așteptare, acel sentiment se înmulțește și prisosește, pentru că promisiunea se va împlini, se va realiza. Bucuria și veselia ne asigură că mesajul conținut în misterul nopții Crăciunului vine într-adevăr de la Dumnezeu. Nu este loc pentru îndoială, să o lăsăm scepticilor care prin interogarea numai a rațiunii nu găsesc niciodată adevărul. Nu este spațiu pentru indiferență, care domină în inima celui care nu reușește să iubească, pentru că îi este frică să piardă ceva. Este alungată orice tristețe, pentru că pruncul Iisus este adevăratul mângâietor al inimii.
Adevărata lumină vine să lumineze existența noastră
Când Fiul lui Dumnezeu se naște: totul se schimbă. Mântuitorul lumii vine să se facă părtaș de natura noastră umană, nu mai suntem singuri și abandonați. Fecioara Maria
ni-L oferă pe Fiul său ca început de viață nouă. Adevărata lumină vine să lumineze existența noastră, adesea închisă în umbra păcatului. De Crăciun descoperim din nou cine suntem, ne este făcut clar drumul care trebuie parcurs pentru a ajunge la țintă. Acum, trebuie să înceteze orice frică și spaimă, pentru că lumina ne indică drumul spre Bethleem. Nu putem să rămânem inerți. Nu ne este permis să rămânem pe loc. Trebuie să mergem ca să-L vedem pe Mântuitorul nostru depus într-o iesle. Iată motivul bucuriei și al veseliei: acest Prunc se „naște pentru noi”, ne este „dat nouă”, așa cum vestește Isaia (cf. 9, 5). Unui popor, care de două mii de ani parcurge toate drumurile lumii pentru a face părtaș pe fiecare om de această bucurie, îi este încredințată misiunea de a-L face cunoscut pe „Domnul păcii” și a deveni instrumentul Său lucrător în mijlocul națiunilor.
Așadar, când auzim vorbindu-se despre Nașterea lui Hristos, să rămânem în tăcere și să lăsăm ca să vorbească acel Prunc, să imprimăm în inima noastră cuvintele Sale fără a ne abate privirea de la fața Lui. Dacă îl luăm în brațele noastre și ne lăsăm îmbrățișați de El, ne va aduce pacea inimii care nu va avea niciodată sfârșit. Acest Prunc ne învață ce anume este cu adevărat esențial în viața noastră. Se naște în sărăcia lumii, deoarece pentru El și familia sa nu este loc la o casă sau la un han. Găsește adăpost și sprijin într-un grajd și este așezat într-o iesle pentru animale. Și totuși, din acest nimic, reiese lumina slavei lui Dumnezeu. Pornind de aici, pentru oamenii cu inima simplă începe calea eliberării adevărate și a mântuirii veșnice. Din acest Prunc, care are imprimate pe fața Sa trăsăturile bunătății, milostivirii și iubirii lui Dumnezeu Tatăl, provine pentru noi toți ucenicii Săi, așa cum învață Apostolul Pavel, angajarea de „a respinge nelegiuirea” și bogăția necinstită a lumii, pentru a trăi „cu înțelepciune, cu dreptate și cu evlavie” (Tit. 2,12).
Într-o societate adesea îmbătată de consum și de plăcere, de belșug și lux, de aparență și narcisism, El ne cheamă la un comportament sobru, adică simplu, echilibrat, serios, liniar, capabil să perceapă și să trăiască esențialul. Într-o lume care de prea multe ori este dură cu păcătosul și moale cu păcatul, există nevoia de a cultiva un puternic simț al virtuții, al căutării și punerii în practică a voinței lui Dumnezeu. În cadrul unei culturi a indiferenței, care ajunge adesea să fie nemiloasă, modul nostru de viață să fie în schimb plin de milă, de empatie, de compătimire, de milostivire, luate în fiecare zi din fântâna rugăciunii.
Ca pentru păstorii din Bethleem, fie ca și ochii noștri să se umple de uimire și minunare, contemplând în Pruncul Iisus pe Fiul lui Dumnezeu. Și, în fața Lui, să izbucnească din inimile noastre invocația: „Arată-ne nouă, Doamne, mila Ta și mântuirea Ta dă-ne-o nouă” (Ps. 84,7).
Arhim. Teofan Mada

Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni