Florin Tripa promite că se fac demersuri pentru extinderea magistralei de gaz în județ

În urma discuțiilor avute la Ministerul Economiei, parlamentarii arădeni vor iniția întâlniri cu primarii din județ, pentru a demara procedurile necesare extinderii magistralei de gaz.   „Alături de colegii mei parlamentari ai PSD Arad, senatorul Mihai Fifor, deputații Dorel Căprar și Adrian Todor, am avut mai multe discuții la Ministerul Economiei, pentru a găsi soluții pentru extinderea magistralei de gaz pe Valea Crișului și Valea Mureșului, unde există numeroase comunități care solicită aceste investiții. Am discutat cu ministrul Economiei, Gheorghe Șimon, despre pașii care trebuie urmați, iar în perioada următoare, împreună cu prefectul județului Arad, doamna Florentina Horgea, vom organiza întâlniri cu primarii din județ, pe tema introducerii gazului metan. Este foarte importantă implicarea primarilor în acest proiect, pentru că primul pas este înființarea unor asociații de dezvoltare intercomunitare, din care să facă parte comunele și orașele care nu beneficiază în acest moment de gaz metan. Asociațiile de dezvoltare intercomunitare vor realiza studiile de fezabilitate, urmând ca Ministerul Economiei să întocmească proiectul tehnic, apoi se va da o hotărâre de guvern, iar Transgaz va realiza investiția. Sper să avem sprijinul primăriilor din județ în acest demers, iar împreună să reușim să realizăm aceste investiții extrem de importante atât pentru dezvoltarea județului Arad, cât și pentru confortul cetățenilor din comunele și orașele care nu beneficiază în prezent de astfel de facilități“, declară deputatul PSD Arad Florin Tripa. (G.C.)



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni