Lavinia Betea actualizează „Ținutul Hălmagiului”, monografia lui Traian Mager

„Până aici, ar fi o frumoasă poveste de familie, care filigranează un veac din istoria intelectualității ardelene românești”, scrie încântată Lavinia Betea, prefațatoarea volumului „Ținutul Hălmagiului”, conceput în patru volume de eminentul profesor preparandial, Traian Mager și publicat în 1938. Despre ce po­- veste familială este vorba și care sunt faptele relatate? Familia Mager este originară din Vidra, sat de lângă Vârfuri, care și-a pus amprenta, prin patriotismul ei și virtuțile umane, asupra ținutului Hălmagiului și care a dat cohortei de intelectuali (dascăli și pre­oți) de la poalele celebrului Munte Găina un număr reprezentativ de personalități, inclusiv pe Episcopul Aradului, dr. Andrei Magier. Răspunzând inițiativei lui D. Gusti privind elaborarea monografiilor rurale prin anchete sociologice și sistematice ale unor echipe mixte, profesorul de la Preparandia din Arad, Traian Mager (n. 1887, Lazuri – m. 1950, Bodești) scrie una dintre cele mai tulburătoare prezentări ale unui ținut moțesc, cu o istorie tragică, o cultură întreținută de români devotați păstrării limbii, tradițiilor, istoriei și respectului față de oamenii vrednici, luptători pen­tru dreptate și demnitate. Cele patru părți se referă la „Așezări omenești în străvechea organizație voievodală”, „Frământările religioase”, „Revoluția lui Horia, Cloșca și Crișan”, „Istoricul a 33 de loca­lități (toponimii, onomastică și servicii aduse istoriei)” (1), apoi despre „Revoluția de la 1848”, despre „martiriul lui Buteanu și Iancu” (2), despre rezistența națională la „Dualismul austro-ungar”, cu schițe monografice (Ioan Moga, N. Butariu, N. Robu, Constantin Taloș și scriitoarea Constanța Hodoș, autoarea romanului Martirii – căruia i se elaborează o amplă recenzie), precum și biografii ale Episcopului Oradiei, Ro­man Cirogariu, protopopul Traian Magier și Episcopul Aradului, Andreiu Magier (3), urmând, în proiect, „Evenimentele Unirii (1918 – 1919)” (4). Ca nucleu al românismului Munților Apuseni, Tinutul Hălmagiului este locuit „de un neam de oameni dârji în sărăcia lor, care, de când se știe au trăit în permanență revoluție…
S-au răsculat ori de căte ori stăpânirea străină i-a împiedicat să trăiască după firea lor, irosind multă energie în apărarea legii strămoșești”.
Ilica 2Condamnat la moarte de Curtea marțială maghiară
Cine este acest om „care și-a sfințit locul”? Fiul dascălului din Bodești (unul din cei șase supraviețuitori din zece născuți), Traian Mager a devenit învățător la vestita Preparandie a lui Țichindeal, pro­- fesând la Lazuri, de unde a putut cerceta „mirificul Ținut al Hălmagiului, în orizontul ro­- tund boltit de culmile mun­ți­lor, pe drumul mare care leagă marginea de răsărit a Gurahonțului, șesul Tăcășelelor, culmile Hireadului și Șortocului, cu linul satelor lipite de Valea Crișului către Țebea; ori pe potecile din fânețele, crângurile și cătunele de pe versantul vestic al Apusenilor”, cum atât de afectuos spune Lavinia Betea, ea însăși originară din lumea emblematică a lui Avram Iancu, din Hălmagiu. În 1918, învă­țătorul din Lazuri organizează Gărzile Naționale Ro­mânești din zonă, cu sediul în Hanul Moților din Hălmagiu, luptând cu trupele maghiare, drept pentru care este condamnat la moarte de către Curtea marțială maghiară. Traian Ma­ger este încadrat, în 1921, profesor de limbă româneas­că (în urma cursurilor de conversie de la Cluj) la Școala Normală Orotodoxă (Preparandia) din Arad.
În Arad, a fost un intelectual reprezentativ și model de profesor,  prin activitatea sa didactică, publicistică și autor de lucrări monografice legate de spațiul său natal. Publică Aspecte din Munții Apuseni, descrie Ghețarul de la Scărișoara, Târgul de Fete de la Găina, dar mai ales lucrarea de sinteză în patru volume „Aspecte din Munții Apu­seni. Ținutul Hălmagiului. Monografie” (Tipografia Diecezana, Arad, 1937 – 1939).
Elaborând această monografie, profesorul Traian Mager „a respectat structurile mono­grafiei gustiene”. Pentru clarificări, prefața Laviniei Betea oferă date despre universitarul Dimitrie Gusti (1880 – 1955), președinte al Academiei, ministru, întemeietor al Muzeului satului, cercetător mono­- grafic al satelor românești. Mai mult pomenește de activitatea arădeană a unor monografiști, cum ar fi dr. Sabin Manuilă din Sâmbăteni, Ioan T. Florea din Covăsânț ori Anton Golopenția din Tăgădău. „Mica noastră patrie zărăndeană” beneficiază, prin re­- cuperare concretă – documente surse orale și anchete sociale – de informații complexe: explicarea denumirii localităților, numele persoanelor, toponimia, fapte istorice, prezentând evenimente familiale și fapte cu rezonanță națională, căsătorii, despre țărani și intelectualitatea satelor, despre relațiile religioase și etnice, petrecute în 35 de localități montane, folosind în plus fotografii, tabele, grafice, statistici. Relatarea scrisă este impregnată de un exaltant patriotism local, cu gândul că asemenea volume se pot utiliza „ca manuale școlare regionale în vederea localizării învățământului”. Contemporaneizând textul, scriitorul, psihologul și distinsul om de cultură, universitarul Lavinia Betea se lasă ademenită de aleanurile unei lumi înmiresmate de „văile, crângurile, fânețele din Ținutul Hălmagiului, frumos ca pășunile Raiului”. Restituirea celor trei părți într-un volum (partea a patra, despre Evenimentele Unirii, va fi reeditată în anul centenar – 2018) răspunde dorinței autorului, de a fi „o desfătare sufletească” și „de a oferi cunoștințe pe care trebuie să le știe cetățeanul despre satul și regiunea sa”. „Ținutul Hălma­giului” (ediție L. Betea, 2017) se citește ca un superb ro­-man, narat cu personaje cunoscute, cu activitatea aces- tora într-un mediu geografic încântător, dezvoltând relații interumane complexe și participând activ la construirea istoriei și păstrarea identității de limbă, tradiții, prețuirea valorilor folclorice și menținerea cultului pentru Avram Iancu.
Anton Ilica



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni